așa cum bănuiesc că a observat toată lumea, acest text a fost încadrat ca experiment în cutia cu nisip de la bun început. motivul? pentru că nu am crezut (din punctul meu de vedere) că ar conține prea multă poezie. mie nu mi-a plăcut. dar am încercat o tehnică nouă, un mod nou de a căuta poezia. oarecum chiar acele elemente pe care sînt îndemnat să le scot „cu eleganță” fac parte din experiment.
în ce privește vesuviu probabil ar fi trebuit să scriu vesuvius. dar nu cred că este corect în limba română vezuviu. mi se pare doar inconsecvent. de vreme ce scriem washington și nu uașington atunci cred că la fel ar trebui să scriem vesuvius și nu vezuviu. cel puțin cînd avem de a face cu o limbă care folosește caractere latine. întotdeauna m-a exasperat această inconsecvență a limbii române care scrie londra și nu london dar care schimbă pekin în beijing odată la 10 ani. la urma urmei dacă nu sîntem în stare să fim consecvenți atunci cel puțin nu ar trebui să pretindem că numai un anumit mod este „corect”. părerea mea.
Sapphire, Prezent! ;-) Pe buna dreptate am considerat ca o continuare va fi un act de curaj... a aparut moartea paradox al iubirii, sau lipsa iubirii paradox al mortii... nu te poti abtine sa nu te joci cu sensurile, si imi place asta. Inversiunea din "pentru terminarea bruscă a cuvintelor prăpastiei dintre gurile noastre umplute cu cenușa-ne" imi creeaza o usoara stare de disconfort... desi e interesanta ca idee. Daca spun ca e clar ca ai lasat deschis drumul si trebuie sa mergi mai departe, ce zici?
dom'le dar eu am citit și am rămas acolo. nu știu exact dacă e în gara de nord sau e la perete dar mirosul acela de lapte dat în spuză mi-a rămas în nări și cred că mîine dimineață am să ajung și eu să vorbesc singur pe stradă. ceea ce mă fascinează la textul ăsta e faptul că deși poate constitui mai multe texte totuși reușește să rămînă unitar.
mi-a plăcut textul, mai puțin piperul. În rest, frumos că sunt sensibil la e vremea rozelor ce mor mor în grădini și mor și-n mine erau atât de viață pline și azi se sting așa ușor (din memorie, scuze). Oricum, cât de antipatic îmi este acest autor penița e meritată pentru ultima strofă. Nicodeme, dacă recidivezi cu astfel de versuri În foșnetul acestui nud Eu stau ascuns c-un pitpalac Și fără să mă mișc, aud Cum plânge soarele și tac. atunci eu chiar așa am să fac... am să aud cum plănge soarele și am să tac. Bravos monșer chapeau
Stefan, sa ma fereasca Dumnezeu sa ma ia foamea sau setea la tine in cartier:) nici macar o cana cu apa plata...?!
Cristina, corect. o marturisire de brosura - nu o marturie - cu tot cu invatatura moralizatoare, indemn si promisiune. de acolo, aici, de atunci, acum, fericirea renuntarii pe fila lucioasa, o rezolvare sub aripa heruvimului de advertising. multumesc.
asta înseamnă că e muncă în a pune un volum de poezii bune, în rimă, să stea în picioare! asta ziceam şi eu, cel care am primit atâţia bobârnaci pe-aici. e uşor să scrii vers liber, uite ce repede îl însăilează yester, spre exemplu. de la tecuci la bucureşti, în tren, poţi să scrii o duzină de astfel de texte. un volum cu poezii precum "la Văratec mă ajunge toamna" necesită "încă o viaţa", e suficient spus. cine nu scrie un poem bun, în stil clasic, nu poate fi considerat poet. filosofez şi eu...
Singurul pasaj care mi-a atras în mod special atenția este cel al Alinei Manole:
„pe rând eram unul
eram celălalt
cineva însă
era într-un plus
ca într-o cruce
îşi ţinea tălpile
înlipite de cer
ca pentru un salt mortal
înspre viaţă
nouă ne rămâneau
nostalgiile ierburile pieţele
din care năşteam
scări de griuri
prin anotimpuri”
În rest - multă vorbărie și mult balast, deși ca experiment - este un lucru interesant. Eugen.
Virgil, Poemul acesta e un manifest nostalgic, scris de la mari depărtări, ciudat, mari-mari de tot, din ani-lumină. Și are un ritm și-un final cantabil că-mi vine să-mi iau chitara...Vreau să spun că e simpatic, chiar și așa, fără nici o urmă de patetism.
O trecere imponderabilă prin aceleași toamne, aceleași gări ale memoriei noastre imediate. Text compus asimetric din registre atemporale, decupate din alte elegii ale inimii încă nedevoalate, pagini rescrise cu tremurul indescifrabil al resemnării absolute. Dureros de profund finalul, apogeu irefutabil, încât pentru mine e de ajuns: "frunzele cădeau împăcate cu cerul, da, frunzele decedau cu fața spre tine"
,,surprinsă" era sugestia pentru corectură în versul ,,bine dragostea a fost și ea suprinsă" :)
Cât despre Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române, ediția a II-a (DOOM 2), eu îl consider normă a limbii române și încerc să mă obișnuiesc cu noile prevederi :).
toate trimiterile astea "bibiliografice" pur si simplu nu stiu la ce folosesc abundenta de fracezisme(sic!) ma lasa cu o privire alba - bruma mea de franceza e la fel de batrina si urita ca si ultima mea profesoara care mi-a predat-o (gosh! de ce trebuie ca toate profele de franceza sa fie batrine si daca nu batrine, atunci urite, si daca nici una nici alta, atunci sint insipide..) deci, revenons a nos moutons, mie chistia cu scrisul pe pleoape ma oripileaza, senzatia ca cineva te inteapa cu penita in pleoapa...arrggh... ma gindesc ca o fi un text personal dar nu ii vad dedicatia. in rest nu cred ca nu are nimic prea interesant cu exceptia titlului care, paradoxal, (sau kitchios) e un anglicism la origine
despre trecerea tiptilă a timpului odată cu_căderea soarelui în spațiu vîscos și acumulare lentă a zilelor transparente în sine/umbră, plus structură inelară ce întregește. "februarie" vine ca un punct fix de referință în moment, presupun că n-are ceva simbolic în el. p.s. exista cuvîntul "troznesc"?
Poetul poate deveni monstru, asta vrea, de fapt, sa demonstreze Profetul pe parcursul mai multor poeme. Unii ii dau penite, altii il lauda - asta a vrut, asta a obtinut. De ce sunteti impotriva lui? E un scriitor bun, in genere. Eu insumi i-am remarcat textele si chiar am dat penite, pentru unele din ele. Vrem ori nu vrem, Profetul, sef de hermeneia fiind, scrie bine. Nu-l poti scoate din circuitul valoric al literaturii de azi. Desigur, ca orice scriitor, o mai da si-n bara, cum a dat-o acuma. IMPRESIE PERSONALA: Profetul s-a apucat de scris in sfarsit. Ce ati citit pana acum sunt poeme scrise in tinerete, orice data ar avea sub textul scris. Profetul a vrut sa fie un scriitor mare. A facut tot ce i-a stat in putinta pentru asta. Daca a reusit ori nu - cei de pe site-ul acesta sa spuna. Eu il cred. Azi, ma cred si pe mine, de aceea apreciez efortul sau. Nu despre o imagine ori alta di poemele sale trebuie sa vorbim, ci despre el ca scriitor. Nu-s multi scriitori de limba romana care scriu ca el, trebuie sa recunoastem. Megalomania asta cu penitele si cu aprecierea superlativa e bataie de joc, e linguseala. De-abia acum incepe sa scrie Profetul. Iar acesta e primul poem scris dupa o indelungata absenta. Te voi citi pe viitor, Sa ai pace, Dancs
Un fel de Alice in tara minunilor. Dar altfel. De la un cap la altul. Nu fara sa plictiseasca, ci incantand. "Dar une sunt zapezile de antart?". Sau, aici "Unde sunt oare povestile de odinioara?". Care sa ne readuca intr-o mirifica copilarie privite, insa (din pacate), prin ochii mturitatii.
mai toate textele mele din ultimele luni au fost marcate ca inacceptabile si sincer nu inteleg de ce. e doar o razbunare? iata cel mai recent. voi, ca colegi de site, ce credeti? aveti si voi parerea voastra, a voastra si numai a voastra?
Joaca de-a amintirea sfârșește într-un memento abrupt și de aceea de o gravitate surprinzătoare.
Doar ultimul vers din strofa întâi mi se pare prea melodramatic.
Despre sinceritate și inteligență numai de bine ("să nu mă asculți niciodată cu inteligența" sună hilar, fără supărare...). Fragmentul nu e rău, are ceva interesant, captivant, alert, dar și ceva imatur, neformat. Ai un titlu mai reușit chiar în text: "nu suport vara asta verde-gălbui".
Mai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
Evident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
ca (virgula) capul tau ar fi mai bun decat al ei, din moment ce – repet citatul! – „arta seamana cu Dumnezeu”?
il folosisem in titlul comentariului precedent tocmai pentru a-ti atrage atentia asupra inadvertentei dintre aceasta idee si ultima propozitie din acest interviu.
Daca ea seamana cu Dumnezeu (mi-e greu sa admit, dar o fac de dragul dialogului si, daca vrei, de dragul maieuticii) inseamna ca ea este principiul manifestarii sale. Iar tu, artistul, esti „humusul” (nici „hommo” nu-i departe, etimologic vorbind) in care „se intipareste” cuvantul. sau culoarea, sau forma. ori cutia de rezonanta a sunetului.
A afirma ca „arta seamana cu Dumenzeu” dar ca Tu esti cel care „o face” (evident, dupa o infruptare din Palton si-o friptura bine rumenita), unde duce, oare?
(chiar, Lucifer o fi avand loc, in patria lui, pentru toata multimea „facatorilor de arta”? ca sunt din ce in ce mai numerosi, s-ar putea sa inchida si el usile...)
aaa...fireste ca admit cu draga inima ca arta trebuie sa aiba valente universale si transcendentale. vezi, m-am ferit de cuvantul „metafizice”...:), sa nu lezez privirile postmoderniste.
oare asta voiai sa spui?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
așa cum bănuiesc că a observat toată lumea, acest text a fost încadrat ca experiment în cutia cu nisip de la bun început. motivul? pentru că nu am crezut (din punctul meu de vedere) că ar conține prea multă poezie. mie nu mi-a plăcut. dar am încercat o tehnică nouă, un mod nou de a căuta poezia. oarecum chiar acele elemente pe care sînt îndemnat să le scot „cu eleganță” fac parte din experiment.
pentru textul : scrisori imaginare deîn ce privește vesuviu probabil ar fi trebuit să scriu vesuvius. dar nu cred că este corect în limba română vezuviu. mi se pare doar inconsecvent. de vreme ce scriem washington și nu uașington atunci cred că la fel ar trebui să scriem vesuvius și nu vezuviu. cel puțin cînd avem de a face cu o limbă care folosește caractere latine. întotdeauna m-a exasperat această inconsecvență a limbii române care scrie londra și nu london dar care schimbă pekin în beijing odată la 10 ani. la urma urmei dacă nu sîntem în stare să fim consecvenți atunci cel puțin nu ar trebui să pretindem că numai un anumit mod este „corect”. părerea mea.
Sapphire, Prezent! ;-) Pe buna dreptate am considerat ca o continuare va fi un act de curaj... a aparut moartea paradox al iubirii, sau lipsa iubirii paradox al mortii... nu te poti abtine sa nu te joci cu sensurile, si imi place asta. Inversiunea din "pentru terminarea bruscă a cuvintelor prăpastiei dintre gurile noastre umplute cu cenușa-ne" imi creeaza o usoara stare de disconfort... desi e interesanta ca idee. Daca spun ca e clar ca ai lasat deschis drumul si trebuie sa mergi mai departe, ce zici?
pentru textul : antiplatonice II dedom'le dar eu am citit și am rămas acolo. nu știu exact dacă e în gara de nord sau e la perete dar mirosul acela de lapte dat în spuză mi-a rămas în nări și cred că mîine dimineață am să ajung și eu să vorbesc singur pe stradă. ceea ce mă fascinează la textul ăsta e faptul că deși poate constitui mai multe texte totuși reușește să rămînă unitar.
pentru textul : bună dimineața ești în gara de nord dese pare ca da.
dar eu sper ca G. sa fi fost doar prima treapta. :)
pentru textul : dragoste demi-a plăcut textul, mai puțin piperul. În rest, frumos că sunt sensibil la e vremea rozelor ce mor mor în grădini și mor și-n mine erau atât de viață pline și azi se sting așa ușor (din memorie, scuze). Oricum, cât de antipatic îmi este acest autor penița e meritată pentru ultima strofă. Nicodeme, dacă recidivezi cu astfel de versuri În foșnetul acestui nud Eu stau ascuns c-un pitpalac Și fără să mă mișc, aud Cum plânge soarele și tac. atunci eu chiar așa am să fac... am să aud cum plănge soarele și am să tac. Bravos monșer chapeau
pentru textul : Sfârșit de toamnă deStefan, sa ma fereasca Dumnezeu sa ma ia foamea sau setea la tine in cartier:) nici macar o cana cu apa plata...?!
Cristina, corect. o marturisire de brosura - nu o marturie - cu tot cu invatatura moralizatoare, indemn si promisiune. de acolo, aici, de atunci, acum, fericirea renuntarii pe fila lucioasa, o rezolvare sub aripa heruvimului de advertising. multumesc.
pentru textul : broşură de la martori deasta înseamnă că e muncă în a pune un volum de poezii bune, în rimă, să stea în picioare! asta ziceam şi eu, cel care am primit atâţia bobârnaci pe-aici. e uşor să scrii vers liber, uite ce repede îl însăilează yester, spre exemplu. de la tecuci la bucureşti, în tren, poţi să scrii o duzină de astfel de texte. un volum cu poezii precum "la Văratec mă ajunge toamna" necesită "încă o viaţa", e suficient spus. cine nu scrie un poem bun, în stil clasic, nu poate fi considerat poet. filosofez şi eu...
pentru textul : la Văratec mă ajunge toamna deSingurul pasaj care mi-a atras în mod special atenția este cel al Alinei Manole:
„pe rând eram unul
eram celălalt
cineva însă
era într-un plus
ca într-o cruce
îşi ţinea tălpile
înlipite de cer
ca pentru un salt mortal
înspre viaţă
nouă ne rămâneau
nostalgiile ierburile pieţele
din care năşteam
scări de griuri
prin anotimpuri”
În rest - multă vorbărie și mult balast, deși ca experiment - este un lucru interesant. Eugen.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deVirgil, Poemul acesta e un manifest nostalgic, scris de la mari depărtări, ciudat, mari-mari de tot, din ani-lumină. Și are un ritm și-un final cantabil că-mi vine să-mi iau chitara...Vreau să spun că e simpatic, chiar și așa, fără nici o urmă de patetism.
pentru textul : generația experimentală ▒ deO trecere imponderabilă prin aceleași toamne, aceleași gări ale memoriei noastre imediate. Text compus asimetric din registre atemporale, decupate din alte elegii ale inimii încă nedevoalate, pagini rescrise cu tremurul indescifrabil al resemnării absolute. Dureros de profund finalul, apogeu irefutabil, încât pentru mine e de ajuns: "frunzele cădeau împăcate cu cerul, da, frunzele decedau cu fața spre tine"
pentru textul : personificare de toamnă de,,surprinsă" era sugestia pentru corectură în versul ,,bine dragostea a fost și ea suprinsă" :)
pentru textul : draagă doomnule profeesor deCât despre Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române, ediția a II-a (DOOM 2), eu îl consider normă a limbii române și încerc să mă obișnuiesc cu noile prevederi :).
Luminița, Alina, vă mulțumesc pentru semne și opinii. Semnele rămân, opiniile trec, probabil.
pentru textul : și mă ofer ca un cec în alb de[Alina, arămiu e o culoare:)...]
gând bun!
continuati, domnule manolescu. s-ar putea ca unii sa citeasca
pentru textul : Florin Mugur detoate trimiterile astea "bibiliografice" pur si simplu nu stiu la ce folosesc abundenta de fracezisme(sic!) ma lasa cu o privire alba - bruma mea de franceza e la fel de batrina si urita ca si ultima mea profesoara care mi-a predat-o (gosh! de ce trebuie ca toate profele de franceza sa fie batrine si daca nu batrine, atunci urite, si daca nici una nici alta, atunci sint insipide..) deci, revenons a nos moutons, mie chistia cu scrisul pe pleoape ma oripileaza, senzatia ca cineva te inteapa cu penita in pleoapa...arrggh... ma gindesc ca o fi un text personal dar nu ii vad dedicatia. in rest nu cred ca nu are nimic prea interesant cu exceptia titlului care, paradoxal, (sau kitchios) e un anglicism la origine
pentru textul : top secret dedespre trecerea tiptilă a timpului odată cu_căderea soarelui în spațiu vîscos și acumulare lentă a zilelor transparente în sine/umbră, plus structură inelară ce întregește. "februarie" vine ca un punct fix de referință în moment, presupun că n-are ceva simbolic în el. p.s. exista cuvîntul "troznesc"?
pentru textul : februarie deOttilia, Iulia Elize, multumesc :)
pentru textul : Trandafiri pe viscere - Daniela Bîrzu deVirgil, ce este cu versul asta: "un libido pentru binele"?
pentru textul : cea mai mare problemă deMulțumesc, Marina, mă voi gândi cum le-aș putea schimba.
pentru textul : cascade dePoetul poate deveni monstru, asta vrea, de fapt, sa demonstreze Profetul pe parcursul mai multor poeme. Unii ii dau penite, altii il lauda - asta a vrut, asta a obtinut. De ce sunteti impotriva lui? E un scriitor bun, in genere. Eu insumi i-am remarcat textele si chiar am dat penite, pentru unele din ele. Vrem ori nu vrem, Profetul, sef de hermeneia fiind, scrie bine. Nu-l poti scoate din circuitul valoric al literaturii de azi. Desigur, ca orice scriitor, o mai da si-n bara, cum a dat-o acuma. IMPRESIE PERSONALA: Profetul s-a apucat de scris in sfarsit. Ce ati citit pana acum sunt poeme scrise in tinerete, orice data ar avea sub textul scris. Profetul a vrut sa fie un scriitor mare. A facut tot ce i-a stat in putinta pentru asta. Daca a reusit ori nu - cei de pe site-ul acesta sa spuna. Eu il cred. Azi, ma cred si pe mine, de aceea apreciez efortul sau. Nu despre o imagine ori alta di poemele sale trebuie sa vorbim, ci despre el ca scriitor. Nu-s multi scriitori de limba romana care scriu ca el, trebuie sa recunoastem. Megalomania asta cu penitele si cu aprecierea superlativa e bataie de joc, e linguseala. De-abia acum incepe sa scrie Profetul. Iar acesta e primul poem scris dupa o indelungata absenta. Te voi citi pe viitor, Sa ai pace, Dancs
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I deUn fel de Alice in tara minunilor. Dar altfel. De la un cap la altul. Nu fara sa plictiseasca, ci incantand. "Dar une sunt zapezile de antart?". Sau, aici "Unde sunt oare povestile de odinioara?". Care sa ne readuca intr-o mirifica copilarie privite, insa (din pacate), prin ochii mturitatii.
pentru textul : prințesa oarbă, ariciul și colivia de aur demai toate textele mele din ultimele luni au fost marcate ca inacceptabile si sincer nu inteleg de ce. e doar o razbunare? iata cel mai recent. voi, ca colegi de site, ce credeti? aveti si voi parerea voastra, a voastra si numai a voastra?
http://hermeneia.com/node/12707
pentru textul : absenţe deMulțumesc de sfaturi. Oricând e loc pentru mai bine! tincuta
pentru textul : Te țin în brațe de"Se facea ca..."
Scoate usile egiptenilor din vis si visul transforma-l in poezie. are potential poemul dar mai trebuie lucrat.
pentru textul : Se făcea că... dedaca ultima strofa e favorita mea...?!
Joaca de-a amintirea sfârșește într-un memento abrupt și de aceea de o gravitate surprinzătoare.
pentru textul : Oala cu lapte deDoar ultimul vers din strofa întâi mi se pare prea melodramatic.
Adrian,Raluca(,) Cristina, Virgil, mulţumiri!
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deAlexandru Ioan Despina te felicit pentru reuşita în proză.
Despre sinceritate și inteligență numai de bine ("să nu mă asculți niciodată cu inteligența" sună hilar, fără supărare...). Fragmentul nu e rău, are ceva interesant, captivant, alert, dar și ceva imatur, neformat. Ai un titlu mai reușit chiar în text: "nu suport vara asta verde-gălbui".
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui deMai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deEvident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
Singurul text care mi-a lăsat un vid în spatele sternului, după mult timp în care nu m-a mai emoţionat nimic.
pentru textul : Mica țigariadă deca (virgula) capul tau ar fi mai bun decat al ei, din moment ce – repet citatul! – „arta seamana cu Dumnezeu”?
il folosisem in titlul comentariului precedent tocmai pentru a-ti atrage atentia asupra inadvertentei dintre aceasta idee si ultima propozitie din acest interviu.
Daca ea seamana cu Dumnezeu (mi-e greu sa admit, dar o fac de dragul dialogului si, daca vrei, de dragul maieuticii) inseamna ca ea este principiul manifestarii sale. Iar tu, artistul, esti „humusul” (nici „hommo” nu-i departe, etimologic vorbind) in care „se intipareste” cuvantul. sau culoarea, sau forma. ori cutia de rezonanta a sunetului.
A afirma ca „arta seamana cu Dumenzeu” dar ca Tu esti cel care „o face” (evident, dupa o infruptare din Palton si-o friptura bine rumenita), unde duce, oare?
(chiar, Lucifer o fi avand loc, in patria lui, pentru toata multimea „facatorilor de arta”? ca sunt din ce in ce mai numerosi, s-ar putea sa inchida si el usile...)
aaa...fireste ca admit cu draga inima ca arta trebuie sa aiba valente universale si transcendentale. vezi, m-am ferit de cuvantul „metafizice”...:), sa nu lezez privirile postmoderniste.
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deoare asta voiai sa spui?
un typo in penultimul vers.
pentru textul : E. R. dePagini