ajung târziu pe insula lui robinson
un orizont apos
o zare înmărmurită
ca atunci când esența ta intră
într-un lac cald
iar noaptea devine o fată violetă
necunoscută

***

nu mai contează numele noastre
pentru că nu ne strigăm
eu doar întind mâna
și palmierii
slăbesc sub drumurile mele
de adolescent
timpul e o variantă a savarinelor

***

ca și cum ai privi un valet
când îți cară iubita în spate
ca pe un sac de cartofi
cu miez de platină
prima despărțire este la fel de
inevitabilă

***

căutam punctul dintre lumină și întuneric
acolo unde tainele
se fac ghem
și intră în poveștile bătrânelor
de la șezători
mijea de dimineață
mi-am băgat mâna în nisip ca într-un sân
soarele era o gutuie
iar norii păreau frunze mari decolorate
într-un laborator