Femeie, iată vina ta:
Te găsesc vinovată că ai vise frumoase
Și te condamn la muncă și suferință pe viață
pentru păcatul de a le avea.

Și s-a facut tumult mare
Și zarvă printre visele ce-alergau despletite
Cu vălurile aripi. Moarte
Uitând să mai zboare.

Vremile ți-au trecut.
Din jale s-a întrupat visul cel mare
Semănându-și trăirile
Și speranțele.

Mamă, uită-te la mine
Mi-s crengile scrumite, neroditoare.
De ce nu înfloresc visele,
Pe brațul ce doare?

Abia când vei crește,
Vei înțelege copile că-n slove prezise
Sortit ai fost să devii
Judecător de vise,