ideile condensează, lacrimi ce-și caută devenirea
silabisind toate rosturile...
se-nvârt, izbindu-se, zdrobindu-se
căutând rana încleștării
trei dinți din față
și-atunci, fără speranță
linsu-prelinsu
pier în abis.

cuvintele dispar
găuri negre ce-nghit orice urmă
dragând vidul
până la oase

ascultă-mi tăcerea
și spune-mi dacă albastrul
mai îmbracă vocalele pierdute
printre atâtea lapsusuri
încât pâna și praful
are secțiune.

degetele s-au uscat
osindu-se la poalele tastelor
mangrove rătăcite-n deșert
fantome
așteptând.