Sunt lacrimă
înainte de a fi mângâiere,
sunt plăsmuire
înainte de a fi început,
accelerează prin mine
ritualul căderii
din cortex
în inima unei ventuze
și râd
și râd
în mână cu ropotul
alungat din clepsidră,
lipindu-mi urechea
de un prunc dezertor
care-mi oferă
minuscule gratii
înmugurite-n limbaje
de păsări și nori,

nu pot respinge
pleoapa de lebădă
ce mi-o strecoară
sub ochiul de foc,
ea îmi îmbracă
absența în iluzii,
ea îmi topește
corsetul de carne
și mă întrupează
în ipostaze de joc.