pe malul ei pasc stelele în cârduri,
singurătăți cerșesc la vânt urale,
duhnește-o liniște neliniște pe prunduri
chiar luna stă pe-o consonanță, moale.

când ceasul cucăie învinuit de joacă
alunecând desculț printre ospețe
în inima tăcerii sun-o toacă
concentric patrulând să nu înghețe.

în mine intră greieri plini de teamă
cu mii de-ncolăcite invocații
și-apoi în blidul gândului își cheamă
vecinii, rudele, prietenii și frații.

așa e noaptea - leneșă și sternă
scuipând pe boltă câte-un meteor.
eu îmi adun vertebrele pe-o pernă
și-n leagăn boreal aștept să mor!