Prietenos, pe o piatră rotundă de râu
la poarta închisă a mănăstirii
stă aşezat un om pleşuv.
Diavolul de sub ea
îi sufla-n urechi;
nu intra,
sunt în sufletul tău încolăcit,
degeaba de închini, de-a surda te rogi,
în tine locuieşte ura. Ca o pradă,
storci şi sufletul din trupul săracilor
pentru câţiva arginţi,
ei nu te ştiu, nu te cunosc
te-au crezut de-al lor şi eşti de-al meu.

Se deschid porţile mănăstirii,
ramâi afară,
fără să le spurci şi gândul la mântuire.
Ei te pot ierta pentru nimicul
prin care i-ai amăgit să te creadă,
eu nu te iert, eşti un prefăcut
care mă părăseşte formal
nu-mi ridică nici un templu
vrea toţi arginţii pentru el.