te-ai aciuat în brațele mele
tremurându-ți spaimele
mică sălbăticiune.
să nu mă părăsești
îți șopteam
alinându-te
mângâindu-ți îndoielile
și hrănindu-te cu visele mele

trecerea timpului
modela închisoarea de lut a sălbăticiei
împlinind-o, rotunjind-o
așa cum coacerea misterioasă
umple de-aromă și dulceață fructul.
eram.
în eu acum ne contopeam
și timpul nostru se-mplinea
în ochii ei.

soarele s-a crăpat
și cerul pârjolit s-a-ntunecat
în ziua-n care dorul de sălbăticie
te-a luat
lăsându-mă în moarte.
inima s-a golit secătuind fântâna
cenușă ce-mi răstoarnă în clepsidră mâna
plecând ai luat toată răbdarea
puterea de-a mai alinta
și piatră de mormânt, iubirea
mă-nchide-n viață.