ce mai cameră avem cu ferestre strâmbe deschise în telefoane
ce gravitație patul deasupra antenelor
deasupra orașului fără fir deasupra mărilor deasupra noastră
cinematografic proiectați pe fusta îngerilor
luna nelalocul ei

și știu
eu nu sunt din acest edificiu
cum unii oameni nu sunt din alții

și
cum ne curg din tălpi sentimente kilometrice,
cum toate asfalturile ne duc la aceeași plajă
să ne amintească cum ne-am născut goi
fără lege și fără călcare de lege
fusilați dintr-o întâmplare printre sentimente materne

poate

suntem o sumă de viraje
mirosim tot mai greu a benzină
ai un foc întreabă moartea

si tac

să facem ceva cu aerul din camera asta
să-l întoarcem pe dos ca pe un pământ
mai altfel
să ne iubim

ce mai viață ce conexiune
să închidem ferestrele e târziu
mâine vom fi tot împreună