Din pământul trupului meu primăvara
Cresc braţe spre cerul ochilor tăi. Priveşte-mă!
Vântul suflă vertical de la mine spre tine,
De jos în sus, ca o iubire tăcută. Oare
Mă poţi vedea în mijlocul pădurii care
Te doreşte? Priveşte-mă! Uneori vara
Braţele mele devin ale tale, au rădăcini
În aer şi îmi străpung humusul. Şi atunci,
De bucurie, îmi anunţ logodna cu podoabe
De fructe. Culege-mă! Culege-mă,
Nu mă lăsa pradă aşteptărilor umede,
Căci toamna în lemnul meu se cuibăreşte
Reumatismul. Nu plânge! Dacă plângi
N-ai să mă alini, ci ai să mă desfrunzeşti.
Cum poţi fi atât de rece? Vine iarna
Şi tu îmi laşi ramurile degerate să atârne
Golite de sevă. Iarna, braţele mele
Sunt inutile îmbrăţişării. Mai bine arde-le
Ca să-ţi încălzeşti ochii. Arde-le, căci mie
O să-mi crească altele la primăvară!