Timpul surpă maluri de zăpadă
peste oameni claxonați în contrasensul fricii
ziua tușită din pieptul iernii
cade frântă
nu s-a dat liber de apocalipsă
aud pași prin buncărele blocurilor
se construiesc clipe
la ferestre ochi lăcrimați
strâng în pleoape
iluzia sfărșitului

cuvintele ieșite din minți
golesc de sens șansele
inimii reci
închisoare rusească

pământul cu cicatricele trecutului
cară bolovani
printre tăcerile crucite.