Veniți prieteni
vă voi spune cum a fost la serbarea botezului unui fluture de lut intrat în
clipa de mătase a originilor. Aici s-au născut, la început, spasmodice nimicuri
imensități umplute de uitare în vidul cărora galopau cariile entropiei,
lacomele carii ronțăind de eoni la rădăcina infinitului ajuns la ultima respirație…
Singure în siluirea acestui morman de abandonări erau
doar gândurile cerului de hiacint
nemâzgălit de mascaraua nopții.

Aici
în sonetul întreg al imaculărilor negrăite, gândurile cerului
cântate armonios pe o gamă în clocot
împiedicau iureșul luminilor lipsite de angoasă
zburând cu aripi de mosc pe corzile Căii Lactee.
Întoarse pe dos erau doar petele neroditoare ale sinelui acestui flutur de lut
botezat cu întârziere din lipsă de apă în apă.

Și cum se întâmplă prin scufundare
fluturele de lut s-a transformat la clipeala ochiului
într-un fluture de răsărit cu soarele spadasin între cele două aripi
despărțind infinitul.
În acea cosmică clipă s-a desenat pe spinarea seninului două maluri de duh
opuse si de sens contrar numite minus și plus infinit
atât de jos
si atât de sus
încât nici boarea de vânt nu avea loc
să mângâie șoapta razelor
furate de miraj…

Era un poem al beatitudinii presărat cu litere fără măsură
din care mușcau nedumeririle trezite din somn, tulburate de vină.
Lipsit de grijuri, fluturele de răsărit
cobora și urca într-un zbor inegal
luminat de vedenia fântânei din urmă
la capătul antic al frazelor nerostite
mirarea fiindu-i desiș de neant în care se pierdeau
curcubee.

Era serbarea despletirilor
a înfrunzirilor
și-a odihnirilor,
cu fluturi,
cu imensități umplute cu imensități umplute cu aminuri
unde cariile muriseră între două maluri de duh
presărate cu literele fântânii din urmă
din care se adăpau gândurile cerului
pironite în curcubee.