nu mă aștepta decât să îți rănesc o sprânceană
pe lacul care și-a regăsit spiralele aștrilor
în flori de nufăr albe precum infinitul

acolo
îți voi rupe rochița de vară
înciudat pe gratiile ei de mătase
îți voi ruga sânii să își elibereze bumbii
cu o palmă să-i cuprind
ca pe o
pâine brună pufoasă

te voi numi
regină a trântorilor ce se răsucesc ca niște colibri cosmici
pe unul din ceruri
metresă a norilor care-și scuipă sângele simplității printre maci
pe celălalt cer

luându-ți sufletul pe brațe te voi numi nou-născuta
vei scânci
mă vei ruga să îți apropii sfârcul unei comete pasagere
să-l spargi între dinți ca pe o bomboană de cacao
trecând prin părul tău Naraku
va rubiniza în pofte pe buze
să-l înflorești în înălțimi purpurii
și-apoi să cazi din nou în trup de fată…

de atât de multă liniște se vor sparge toate ochiurile de apă
toate oglinzile semafoarele reflectoarele
din puțuri se vor întinde aforisme de jad

în flori de nufăr albe precum infinitul
așa
te voi iubi.