Încă mai ești albă, încă mai sunt verde...
Între noi se culcă zecile de mii
De cuvinte roșii; peste anii gri
N-am să fac greșeala neagră de-a te pierde.

Ai crescut în mine; ești atât de vie,
Pe cât sunt de veșted, pe cât sunt de trist;
Te aștept cât încă-n peșteri mai exist
Ca să-mi fii stăpână, sclavă și soție.

Ruga mea cu ruga-ți nu se mai adună,
Când se schimbă anul nevăstuicii-n cer,
Fi’ndcă port în frunte rănile de ger
Și-am uitat pe cale să te țin de mână.

Te-am purtat pe unghii, mi-ai purtat aripa
Și-ai rămas în mine tot ce am mai bun...
Astăzi ești departe, astăzi sunt nebun
- Se răzbună-n trupuri, adormită, clipa.

Am închis trecutul, viitoru’așteptă...
În prezentul straniu simplul “Te iubesc!”
Sună mult mai sobru, calp și nefiresc,
Când îl spun cu buza peste palma dreaptă...

Cât mai am lumina galbenă sub pleoape
Și visez ninsoarea florilor de meri,
Nu sunt mort, iubito și-ncă poți să speri...
Dragostea în mine totuși mai încape.

Încă mai ești albă, încă mai sunt verde...
Între noi se culcă zecile de mii
De cuvinte roșii; peste anii gri
N-am să fac greșeala neagră de-a te pierde.

31 XII 2008