Mă ocoleşti cu-n rictus de milă şi de greaţă
Ce-ţi urâţeşte visul ca o trezire,-acum!
Te-ntrebi de-a fost iubire?! A fost cu siguranţă
Un foc, de ne rămâne sub coaste numai scrum!
Regreţi? Îţi ştergi din suflet un an precum o viaţă
Cu-aceeaşi uşurare cu care laşi în drum
Poverile? Fiindcă nu-mi mai răsari în faţă
C-o lacrimă mai grele mi-s pleoapele postum!
Ştiu! S-a sfârşit! Adio! Tăcerea însă nu e
O-ncuvi’nţare-a vinei că sunt juma’te gri;
În crucea despărţirii cuvintele-ţi sunt cuie
Şi mor încet în tine, ca vie tu să fii!
Iubirea pe iubirea ce a murit se suie,
Iar fericirea este un groaznic alibi.

27.II.2011