O pictură putredă în agonie
Cu plânset albastru de cristal
Într-un bocet cadaveric, infernal,
Se aude în toată lumea pustie.

Deasupra amurgului înghețat
Se ridică acum, plină de paloare,
O copilă ascunsă de teroare
Ce urlă la tatăl decedat.

Dar unde-i e panica pribeagă
Și sensul umilitor al omului?!
Unde-i inima ce lucrează
La tabloul furat al solului?!