Te-am cunoscut în pădurea de lângă lacul Echo
dansând beat-de-singurătate în lumina unui foc de faruri,
în timp ce-ți făceai artificii din cutii de bere uitând drumul
spre o casă care se uita pieziș la oameni,
casa ta.
Îmi spuneai că în ea locuiește un vrăjitor,
Fost chitarist în Klownfight band, the Wolfman
poate, nu mai știai foarte sigur, poate tu.
Erai aproape sălbatic, deși fragil printre oameni,
chiar vulnerabil.
La Echo veneai noaptea
să strigi incantații al căror răspuns îl înghițea lacul
Love, where are you?
Vorbind cu duhuri din alte lumi,
pădurea ți-a răspuns o singură dată,
în noaptea aceea,
Love
are
Dinspre lacul straniu,
într-un vehicul parcă din alte timpuri,
am apărut
...eu.
Îmi amintesc zâmbind cum mi-ai arătat pe o hartă din ochi de păianjen
drumul spre Arizona
Nu pentru că aș fi mers într-acolo, ci pentru că
acolo ar fi trebuit, într-o zi, să ajungem.
Arizona dream
Mi-ai împărtășit esențe și existențe,
deși credeam că delirezi când mi-ai spus
Cum ți-ai ținut în brațe bunica
o parte din drumul spre dincolo,
cum ați zâmbit unui înger care
ți-a dat numai ție voie să te mai întorci,
cum ai făcut în fața casei
un cort de flăcări
Pentru niște instalatori ce nu mai veneau
Deși trebuiau să repare filtrele de apă de New Ipswich
roșii de prea mult fier și că
din matematică ai reținut doar:
viața
fără fairy queen
e o mulțime vidă.
De atunci am un secret
În pădurea de lângă lacul Echo
am învățat
să nu mai accept firmituri
de la masa altor iubiri.
Comentarii aleatorii