erai cea mai frumoasa coastă
smulsă de mâna mea
noi doi
şi peretele ăla din sticlă
ridicat printre fâşiile noastre de piele
ne mulam dragostea
de o parte şi de cealaltă a pereţilor lui
cuvintele
pe atunci nevertebrate
fără picioare
umede şi lucioase
ne ieşeau pe gură
de fiecare dată când muşcam
din mărul
scăldat
prin amorţeala
unei după-amieze de sâmbătă...