Aerul e tot mai polenizat
mă înțeapă
îîn silabe până la sânge
atunci cocorii îmi scot ochii
și tu spargi vitrina în care îmi odihnesc
brațul bolnav
lipești un timbru verde pe spatele meu
colorat de ploi în nuanțe de albastru
vii în gară și mă aștepți toată iarna
cu fierăstrăul mecanic
în mână eu cred că e un buchet
de frezii aerul se electrizează în jurul nostru
ai învățat la fizică fenomenul
uneori e suficient să ne privim