Să fii gol pe dinăuntru ca o carte cu paginile rupte. Să fii propriul tău mormânt-şemineu, propriul tău cuptor de incinerare în care cuvintele ard şi se sting în zadar. Dar poetul renaşte. Din cenuşa fostelor cuvinte îi cresc aripi de hârtie. Aripi încărcate de noi cuvinte, grele ca plumbul topit pe suflet. Astfel poeţii devin îngeri sinucigaşi, sărind de la mari înălţimi. Îngeri luptându-se cu morile de vânt pentru o cauză nobilă sau pentru o necredincioasă iubire. Îngeri otrăviţi cu alcool, tutun şi droguri. Îngeri înecaţi în ape învolburate izvorâte din adâncul pământului sau din propria inimă. Îngeri exilaţi departe, slujind absolutul pe o limbă neînţeleasă de nimeni. Îngeri trădaţi de umbre întunericului definitiv.

29 iulie 2011