Questa verde serata ancora nuova
e la luna che sfiora calma il giorno
oltre la luce aperto con le rondini
daranno pace e fiume alla campagna
ed agli esuli morti un altro amore;
ci rimpiange monotono quel grido
brullo che spinge già l' inverno, è solo
l' uomo che porta la città lontano.

e nei treni che spuntano, e nell' ora
fonda che annotta, sperano le donne
ai freddi affissi d' un teatro, cuore
logoro nome che patimmo un giorno.

-------------------- Traducere (Dănuț Grădinaru)

Cântec rândunelelor

Această verde serată încă nouă
și Luna ce aproape liniștește ziua
dincolo de lumină deschis cu rândunele
vor da pace și fluviu câmpiei
și exilaților neînsuflețiți o altă iubire;
ne deplânge monoton acel strigăt
dezbrăcat ce împinge încă iarna, este doar
omul ce poartă orașul departe.

și în trenurile ce apar și în ora
profundă ce înnoptează, nădăjduiesc femeile
frigul anunțat de un teatru, inimă
nume consumat ce-a suferit o zi.