obrajii mi se acopereau de sidef
între palmele tale
[ lasă-mi te rog
un cuvânt
să pot trimite râul acesta
într-o cută a frunţii ]
un timp am ţinut împreună lumea pe umeri
[ atlas este o născocire / nu poţi purta o asemenea povară
cu inima într-o parte a trupului / şi nimeni nu a îndrăznit
să ne condamne la singurătate / aşezând-o în plexul solar ]
acum florile din tabloul tău au început să se ofilească
în jurul lui o fereastră creşte spre niciunde
[ trebuie doar să răsuceşti pânza şi îmbinându-i capetele
să afli că dincolo există cineva
care ne pune durerea pe un portativ
durerea este modală / iubirea poate fi oricum / armonică modală atonală ]
ştiu
ştiu că dacă atunci aş fi avut răbdare ar fi curs poezie din tine
pentru că ochii tăi sunt seminţe
din care poate oricând creşte un cer nou
Comentarii
Un text discursiv, cam prea
Dorel -
Un text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?
hahaha
Lentib -
În primul rând vă doresc bine aţi venit pe pagina mea.
Trec rapid la răspuns. “Text discursiv”? Clar, explicit, bazat pe raţionament aşadar. Când să mă bucur, mă uit la la strofa a şasea care face referire la oarece revelaţii.
„Prea sentimental”. Prea sentimental în raport cu ce standard? . Există un dozaj pe care criticul îl ţine secret şi nu vrea să ni-l împărtăşească? Apoi iarăşi o aserţiune fără acoperire în legătură cu presupusul alegorism. Unde este acea aglomerare de alegorii? Alegorismul era apreciat odată iar acum nu este bun…Cu poetizarea aţi atins climaxul ilariant al criticii.
Stimate domn, eu nu poetizez nimic, poezia este o STARE care te traversează sau nu. Aţi vrut să faceţi o sinteză la nivel tehnic presărată cu multă emfază. A ieşit o tocăniţă.
Dar despre ce a vrut totuşi să spună autorul în acest poem, chiar nimic, nimic… ?
Cu stimă
surprins...
Dorel -
Sincer, nu mă aşteptam să vă supăraţi. Dar, precum se ştie şi o tot repetăm, poeţii sunt genus irritabile. Aşa că, în fond, de ce m-aş mira?
Dar, cu riscul de a mă certa şi cu dvs., trebuie să vă spun că, dacă mă iau după acest text, ca şi după alte două-trei pe care le-am citit, vă lipseşte prospeţimea lirică.
Sunteţi un om inteligent, aşa că e bine să cădeţi un pic pe gânduri. Chiar dvs. spuneţi că alegorismul era bun odată (prin poezia şaizecistă, de pildă, dar nu prin cea de prim-plan), dar acum nu mai e bun. Păi nu mai e! Alegoria e un echivalent discutabil al metaforei. Un fel de erzaţ. Cum era, pe vremuri, cafeaua pe care-o numeam "nechezol".
În sfârşit, sper să nu vă repeziţi, cum au făcut-o şi alţi supăraţi pe mine, în poeziile pe care şi eu le-am postat aici (sau aiurea), spre a-mi dovedi că sunt proaste sau că suferă exact de păcatele pe care vi le reproşez dumneavoastră. Eu vă spun dinainte: sunt şi proaste şi suferă şi de păcatele pe care vi le reproşez dumneavoastră. Mai exact, este posibil să fie aşa. Dar eu am o scuză: am scris şi am publicat aceste poezii cel târziu în 1987. E posibil, deci, ca unele să fie discursive şi alegorizante...Deşi am căutat să nu le postez pe cele care ar suferi de această boală.
Cordial,
t.c.
Răspuns
Lentib -
Nici vorba de supărare. Este vorba de maniera de a face critică. Când faci o afirmaţie, ea trebuie argumentată.
Apoi felul în care trageţi concluzii citind doar trei poeme, mi se pare neprofesionist.
Vă asigur că nu voi veni niciodată cu resentimente asupra textelor dvs..
Toate cele bune!
nu că nu-s liber schimbist
bobadil -
... și că i-am acordat lui laurențiu fără să știu că este el, nota maximă la concurs, dar regret să spun că acest text este și desuet și sentimental ca un scrin lăsat moștenire de la bunica din partea tatălui care a făcut stagiul printre poeții sud-americani din timpul revoluțieie din chile, la vremea când fasciștii îi ardeau casa unui pablo neruda. Genul acesta de scriitură este un calc stilistic dupa scriitorii sud-americani ai anilor 60-80 unii laureati ai premiului nobel you name it.
Andu
Andu,
Lentib -
am urmărit ani de zile felul în care faci critică. Ce am remarcat şi mi-a plăcut este felul spumos de exprimare, ironia frizând uneori cinismul ce-i drept, comparaţiile surprinzătoare care trădează un spirit histrionic dar şi lecturi solide şi bine însuşite.
Ce m-a frapat însă este faptul că nu pot nici acum să înţeleg criteriile, standardele după care faci aprecierile. Este bine că ai adus în discuţie nota cea mai mare pe care mi-ai dat-o în concurs. Asta dovedeşte ori că eu scriu când mai slab sau mai bine ori tu ai zile mai bune sau mai proaste când mă critici. :)
Pe curând,
cu simpatie nedisimulată
Cristina Ştefan
Lentib -
orice părere exprimată, cu privire la texte şi argumentată, o voi primi cu plăcere. Este un feed-back care îmi dă de gândit.
Mulţumesc