ea se uita cu inima strânsă de spaimă
oamenii erau din ce în ce mai înalți
căutau aerul departe
fiecare tăia un fir din dumnezeu
își atingeau moartea

fără să înțeleagă de ce
voia să mai trăiască
dintr-o vineri în altă vineri
descoperind o copilărie

ascundea aerul în cutia cu mărgele

știa câte ceva despre viață
câte ceva despre moarte
după numărul par sau impar
al zilelor
întotdeauna se spărgea una
identică ceileilalte

era singură
întotdeauna singură
când se rupea un fir de celălalt
nu mai înnoda oarbă destine
lăsa morții mărgelele de cenușă