Sunt doar un gol în ziduri de nu îmi eşti aproape
– Fereastră spre `năuntru –, căci tu, între oglinzi,
Nemărginitu-mi suflet şi trupul ce-l încape,
Ai reuşit cu vraja iubirii să le prinzi.
Din adâncimi fictive eu nu eman lumină,
Ci, şlefuit cu grijă de vise şi trăiri,
Întorc `napoi slăbită lumina ta senină
Şi-exist doar de în mine vreodată te admiri.
Atunci sunt tu în orice mişcare, trăsătură
Sau haină; sunt mai gingaş, mai chipeş şi mai şic.
Cum să înveţi iubirea de îţi priveşti cu ură
Răsfrânt fidel în mine mimeticul nimic?
De-ai să mă spargi, Iubito, trădându-mă, furioasă
Pe adevăr, ghinionul îţi va intra în casă.

5.III.2011