În tren au rămas oameni, puţini...
Vocea Clarei mi se pare ciudată. Străină. Starea de confuzie persistă. Ca după anestezie, când sufletul, deși știe, cumva a aflat că suferința este benignă, ezită să se întoarcă în trup.
- Implant de informație sub hipnoză? Amintirile cui le-am trăit? Câmpul de flori, peștera întunecată... Totul atât de real! Iminența răului pe care nu-l puteam opri?
- Nu poți opri răul! - o aud pe Clara, ca prin vis, de undeva de departe... Este vorba despre conștiință. Un dat pe care-l primim atunci când care ne naștem.
- Știința binelui și răului?
- Într-un fel. Fiecare știe atunci când greșește, dar refuză uneori să recunoască și merge mai departe. A încerca să împiedici producerea răului, înseamnă de fapt să-l cultivi, să-l faci să sporescă. Cu greu vei reuși să-l oprești. Să-l distrugi, niciodată.
- De ce oare ? De ce toate?
- Pentru secerători există numai două anotimpuri. Cel al lacrimilor se apropie de sfârșit, sau, poate, a început deja secerișul...

Nu se mai aude decât zgomotul monoton al trenului pe șine. Clara? Clara a fost o colegă, pe drum... Am pierdut-o, nu mai știu, într-o stație. Pe măsuță se clatină, se frunzărește, o carte din care am citit mai mult de jumătate. Marțienii au răpit mai mulți pământeni, i-au transformat într- un fel de roboți cu ajutorul undelor electromagnetice, de fapt i-au adus într-o asemenea stare de imbecilitate, încât, dacă li se ordona să-și sacrifice prietenii, frații, rudele, părinții, se supuneau de îndată, fără remușcări, de fapt, fără speranțe. Ridic privirea. Peisajele se perindă fără diversitate. O lume infundibulată cronosinclastic. Imagini se disipează încet, până ce totul dispare. Un cer de singurătate.

Înfloresc lumini, ghirlande de lumini, îmblânzesc întunericul, împodobesc orașul. Gara se apropie. Compartimentul e gol. Cobor bagajul. Cu grijă. Să nu se spargă. Cele două statuete orientale din mileniul trecut. Fereastra compartimentului a rămas deschisă. Fulgi de zăpadă pe obraji şi pe pleoape. Cad lacrimi şi se preschimbă-n diamante. Pe acoperişuri, pe case. Sunt zăpada pe care calci. Nu privi înapoi, mergi mai departe!