când îți scriu înseamnă că sunt departe de tine
și locul meu nu mai e locul meu
dimineața mă trezesc înspăimântată că poate
mi-a scăpat ceva important
și n-o să-ți vorbesc decât cu mult timp
după ce răsar ultimii trandafiri
încă sunt departe de tine și câțiva oameni
vorbesc în grădină despre explozii
explozii cu melci explozii cu limacși
și asta doar fiindcă sunt foarte mulți
își explorează corpurile gelatinoase
ca înainte de cină
dar tu știi bine ca aici nimeni nu mănâncă nimic
aici e o panglică subțire pe care scrie
odihnă veșnică și totuși
mă urc pe acoperișul casei
îmi îndes dinții în câte un spațiu gol și uscat
și-l fac tot mai mare cât să-mi intre înăuntru capul
tu repeți întruna "departe de noi iubito
departe"
Poezie:
Comentarii
francisc -
un text despre ratare si posibilitatea esecului poetic, intr-un duo in care unul continua pe celalalt, in ordine inversa (?). e spaima de preatarziul de a spune lucrurilor pe nume.ultimii trandafiri, explozia melcilor reclama refuzul oricarui ritual al mesei care nu asigura insa o edificare completa. as revedea unele formulari. interesant totusi
Imparateasa -
intr-adevar, e un continuum. ai simtit bine ca nu exista propriu-zis un punct final, ci doar etape care se termina cand se apropie altceva. ma bucur ca ai trecut. poate imi spui ce formulari nu sunt pe gustul tau.
alma -
E un text bun, păcat de panglica aceea, se înțelegea din prima strofă despre ce e vorba... Adică, strofa a doua pierde din forță dar recâștigă spre final. E ceva ce poți tăia așa încât ambiguitatea să fie benefică.
Imparateasa -
Inca ma gandesc daca las versul acela sau nu, desi cred ca voi renunta la el pana la urma. Multumesc pentru parere, Alma.