povestea mea s-a înecat la mal

imaginea utilizatorului arty

totdeauna am căutat stoluri /nu mă tem să cad din cer/
pistruii de pe nas de la o vreme sunt trişti
tu eşti tot eu
timpul nu bate de două ori cărări

mă vindec de unghiurile drepte
fac avioane din cuvintele negândite
şi-mi dau drumul

dragostea m-a atins cu mâna de sus şi pot merge
la râu
peştişorul de aur priveşte cu milă din acvariu
nu am nevoie de castele sau de vreun prinţ prăpădit
povestea mea s-a înecat la mal

şi când văd că se adună atâta lume
lângă mine nici zare de om
pe aripi
numai primăvară şi un poem şchiop creşte pasăre
cu braţele mereu deschise spre cerul
aninat de pod