cum se amestecă tricolorul în privirea mea
cameleonic în aerul rece de mare prin care nu vezi decât
acoperişul sub care lumea iese la existenţă ca la tribună
spiciul ei aproape că nu doare pentru că sub el e moartea
cea adevărată fermă şi caustică n-o mai distingi dintre
atâtea culori cu nume sofisticate la care
unii rămân cu gura strâmbă
cum se amestecă aerul tricolor cu golul din stomac
roşul unei inimi stătute de iubire cu paloarea din obraji şi
cerneala de pe degete care nu mai au stare
să-şi taie ceva dreptate din atâtea visuri poetice
cum se amestecă norii tricolori cu păsările browniene
senzaţii de iarnă spălăcită numai turnuri şi mansarde
în ce ramuri să-şi rodeze zborul unde să se mai joace
oraşul s-a uscat ca un peşte pe ţărm
Poezie:
Comentarii aleatorii