”Se spune că omul-poezie scrie poezie-om”

omul-poezie își dă obolul odată cu duhul
în duhul se poartă convențional
îmi sărută mâna mă ține de tălpi
cerul e plin de tălpi dar le gasește
călcâiul înca mă trage curentul
ține-mi azăvadă boierule
ține-mă de tălpi
că mă iau cu zborul!

Papucul…! A căzut

caută-mă

omul-poezie se lasă de șarade pe vine de marmură geme
face-te lume din mine sunt om-poezie
sunt de fier-poezie
sunt prelucrat la cald-poezie
sunt aliat
aliaj-poezie

sunt lista tabelul lui sunt cu elemente presupuse
presupus-compuse

El iubea viața si viața îl viețuia pre el. Iubea stăpânirea și stăpânirea îl stăpânea. Iubea moartea si moartea îl lua pre el. Nu mai știa ce să iubească. Era ca o sabie în apă. Se ascuțea la curgere, se ascuțea la atingere, la secare ruginea și pădurea îl pădurea cu tulpini albe si înalte, albe înalte și reci. Nu-mi dădea nimic, strecura. Îmi lua legea și mi-o înnoda sub bărbie și mă punea să tac.

Taci!

omul - poezie face o lege a cozii câinelui de rasă
să i se răsucească oricarui câine de rasă în sus
către cerul pământesc de câte ori are simțul

el are o cărticică din care citește
o biblie fără îngeri și fară cuvinte
citește din el

omul-poezie scrie din cărticică în palmă cu pixul semne de neînțeles
el deschide ușița de la sobă
flăcările sunt toate
apoi închide ușile

omul-poezie îmi închide toate ușile