rugăminte 1

o femeie nebună doarme goală între rândurile mele
nu dați cu pietre în ea a încetat să se mai prostitueze
chiar dacă uneori o veți găsi în paturile scrise de alții
ea își dăruie sufletul fără bani solitarilor nemângâiați

rugăminte 2

e ultima noapte în care este întuneric am să îmi înfig în ochi litera y
dincolo de ea nu va mai fi decât tăcere născută din lipsa simbolurilor
dar mai rămâne z mă lovești peste tâmple eu nu am crezut niciodată
în zeii empirici împărtășește-mă apoi du-te în lumea de unde-ai venit

(cerșetorii cântă „ameno” iar icoanei îi cad ochii printre aripi de lut)

fiecare zi îmi crește în carne ca niște unghii negre strivite de prunc
al cui e răsăritul acesta din dreptul inimii colorând orologiul adânc

(te rog adună secundele cu urechea mă tem că am să pierd cuvinte)

rugăminte 3

am să scriu până când mâna mea va semăna cu un creion
care nu mai poate fi ascuțit

am să scriu până când mă voi convinge că unghiile sunt
carne prea departe de inimă

am să scriu până când îmi voi pierde printre rânduri numele
și voi uita cum mă cheamă

dacă mă vedeți undeva adormit vă rog acoperiți-mi palmele
când nu scriu mi se face frig