așa vine nebunia geniului
ca o femeie frumoasă cu un tren de noapte.
aștept într-o cameră de hotel
aș iubi-o mult în noaptea asta
dar ea ajunge doar dimineața –
până atunci geniul meu chiar înnebunește
nervurile roșii din ochii mei chiar păianjeni sunt
tot felul de poeți ce mi-au stat alături
au plecat de la masa mea
iar trebuie să tai pâinea Cinei celei de Taină
și s-o mănânc singur
iar plouă iar înnebunesc
iar vor scrie ziarele
că un geniu a murit într-o cameră de hotel
poeții mei vor căuta până vor muri
versul genial în camera aceea perversa
(între timp, Marin Pungă îmi va trimite
actul de identitate în secolul ce urmează
și în vremea aceea nu voi mai fi, nicidecum, geniu).