I
în orașul meu verde ca mătasea broaștei tatăl meu verde trage să moară
eu nu mă bucur eu nu îl plîng
tatăl meu roșu culege via
tatăl meu alb cosește iarba
vîj-vîj face coasa prin iarbă
vîj-vîj face coasa prin tata
iubita mea face cuibul
în curînd va veni cerul gri
va veni cerul negru
va veni cerul vînăt
oamenii vor urla ca lupii de stepă
se vor ploconi la picioarele noastre pentru un adăpost
iubita mea va trage obloanele
eu sunt puternic
vîj-vîj face coasa prin oameni
în orașul meu verde ca mătasea broaștei iubita mea verde spală piei
le întinde pe coaste
o privesc pe furiș nu mă satur
II
bărbații mei sunt plecați care-ncotro
unii la mină
alții la vînătoarea de foci
alții îmblînzesc vipere atoatevindecătoare
nimeni nu stă pe loc toți robotesc
seara se întorc la stup cu brațele doldora
fier pentru linguri oase pentru mărgele
iubita mea le dă miere iubita mea îi spală pe cap cu amestec de ierburi
apoi îi culcă în faguri
III
în fiecare dimineață mă trezesc mă uit în oglindă respir
dacă se aburește e bine încă o viață dacă nu
mi-e totuna
amorțit în turnuri de lemn
soldat cu o pușcă închipuită alung întunericul
de strajă liniștii tale
cînd răsare soarele mă așez la marginea palmei marginea drumului
respir sacadat
ca un cosaș ce-și ascute lama
poc-poc face piatra prin oameni
clopotul bate amiaza pumnii răsfirați în țărînă
ca o bocceluță cu de-ale gurii mănînc fără poftă mă odihnesc
pe frunte mi se coboară tot cerul
pe înserat închipui sate cu zbateri molcome
femei cu broboade albe se duc la biserică
tu nu ești niciuna eu umblu pe uliți
cu turma de bărbați însetată
mă uit în oglindă respir de strajă liniștii tale
trupul meu răsucit țigară din care soldatul trage cu sete
din mine ies rotocoale miroase-a pămînt ars
ori a ceva ce-mi lipsește
o cană cu lapte un doamne-ajută
poate mîine am să te văd spălîndu-ți la rîu
fustele pieile trupul
închid ochii ca pe o ușă
crestez pe toc încă o zi
IV
hulpave nările pămîntului
șirete nările pămîntului
negre și mari nările pămîntului adulmecă femeile mele
rîvnește la ele ca un greiere fărîma de grîu
pis-pis le poftește
bum-bum vine furia
ascut junghierul tai pămîntul ca pe un porc
dacă nu eu atunci cine apără femeile mele
de broaștele veninoase
de vrăji
de moartea cea mare
și de soarele negru
V
în orașul meu galben ca perele coapte femeia mea galbenă coace pîine
ti-tac face inima
tic-tac sunt aproape
tic-tac sunt departe
iubita mea albă ridică ceața
iubita mea violet hrănește lupii de stepă
în orașul meu șchiop ca un cîine pufos iubita mea de o șchioapă spală bărbații
îi întinde pe coaste
o privesc pe furiș nu mă satur
Comentarii
queen margot -
simt influente medeene in poezia ta de azi..nu stiu daca e bine sau rau... sunt o multime de imagini superbe amestecate in acele leit/motive , apoi ostinato/ul liric...repetitiile... sunt cantece de dragoste, o dragoste stranie ca o camera verde, poate camera verde a lui eliade ..o posibila antecamera a mortii... si culorile, si dispunerea poemelor... desi in tine se contureaza tot mai clar glasul poetic simt o vesnica emotie a inceputului, de parca maestrul nu picteaza direct cu culoare pe panza ci ia foaia si timid insira carbunele, apoi schiteaza pe panza si vine generos cu rogvaiv... amestec de copilarozitate cu tuse groase sau subtiri dar sigure ... nu e dali, e eminemi...
emiemi -
Katia, nu exista nicio influenta medeeana in acest text. Singurele influente sunt ale lui Cosmin Perta si Aglaya Veteraniy. Ca stil sunt acelasi, tehnica difera. In alta ordine de idei, trec intr-o alta etapa de experiment care, in momentul de fata ma imbraca cel mai bine. Multumesc de apreciere.
queen margot -
in mod deosebit tabloul IV... expresiv, robust, masculin, ...poate ar trebui sa explic intr/o mie de cuvinte pana insa imi place gustul pe care il lasa in nari aroma acestor versuri /hulpave nările pămîntului șirete nările pămîntului negre și mari nările pămîntului adulmecă femeile mele rîvnește la ele ca un greiere fărîma de grîu pis-pis le poftește bum-bum vine furia ascut junghierul tai pămîntul ca pe un porc dacă nu eu atunci cine apără femeile mele de broaștele veninoase de vrăji de moartea cea mare și de soarele negru/ forta de sugestie a metaforelor precum si cromatica dezlantuita... suvoiul in care se scurg cuvintele... planul uman, ritualul sacrificial, grija pentru femeie... intreabrea retorica din finalul fragmentului e realmente superb construita...
bobadil -
Sa spun drept eu mai degraba as corecta dezacordul din poemul IV "nările pămîntului adulmecă femeile mele rîvnește la ele ca un greiere fărîma de grîu". Entuziasmul e facil, la fel ca si acest gen de text. Lipsa consistentei verbale este apanajul poeziei de mare valoare, insa Emil mai are mult pana acolo. Emil este inconsistent pur si simplu iar uneori sufera si de diaree verbala. Apoi unii (care nu au fost niciodata beti manga) se entuziasmeaza de vorbele lui ca de alte alea. Parerea mea, Bobadil.
emiemi -
Bobadil, ai dreptul la o parere, ti-o respect pt ca e dreptul tau, dar cam atit. Personal nu vad niciun dezacord: narile adulmeca, pamintul rivneste. Din punctul meu de vedere as fi luat in considerare sfatul tau, dar tu in momentul de fata ai o mare problema, mai mare decit diareea mea verbala : lipsa de credibilitate.Pe ultimile mele texte te-ai rafuit cu toti, chiar daca aveai sa nu dreptate. Din eleganta nu am raspuns. La fel cum din eleganta trec cu vederea si aluzia din ultimul rind al comului. Am sa te rog ca in momentul in care vei avea cu adevarat ceva de spus cu privire la un text, ceva care sa ma ajute, atunci si numai atunci sa lasi un comentariu. Pina atunci opiniile tale de orice fel nu ma intereseaza. Eu nu am ajuns ciuca batailor tale. Sunt satul de crizele tale. Cind mai simti nevoia imperioasa de a te lua de mine, iti recomand sa scrii bancuri. Intr-un timp o faceai chiar bine.