nu iubim
ne este frică să trecem dincolo de carapacea cuvintelor
în ochii tăi mă scufund
ca în abisul unui lac de munte
aș vrea să mor pe pajiște
dar rîsul tău nu mă lasă
oare au vreo importanță dilemele mele
cînd îmi spui dragul meu nu sîntem un cuplu de război
nu sînt infirmieră nu ești prizonier rănit
privesc pe fereastră
orașul adoarme în zăpadă
ca un copil roz bombon
mă ridic lîngă tine pe pat
simt o amețeală de sfinx
și te mint cu un sărut pe lobul perfect
al urechii
mă întreb dacă mai are rost să mă gîndesc
la anatomia ta perfectă
sau va trebui să te impresionez din nou
cu cunoștințele mele despre tibet
ador ochii tăi
nesuferit acest secol fără războaie tradiționale
fără portjartiere desuuri bretele
mirosuri crude fără chimie clară
îmi ating buzele de epiderma ta
și înțeleg de ce mormintele faraonilor au blesteme
oricînd gata să ucidă
mîna mea pe sigiliul tău
degetele mele
acolo unde nimeni nu a atins universul
mîna ta
o picătură de sînge
sau de venin
împreună un arc