candelabrele

imaginea utilizatorului francisc
II. capelă cu orgă

du-te și mănâncă cu bucurie din mireasa ta și bea cu inimă din vorbele ei. mușc-o de umeri și descântă-i spinarea cu flori de migdal și strânge în pumnul tău lacrima ei, cavalere. și dormi pe pântecul ei căci dulce e somnul acesta și vânare de vânt negru. căci ea se teme de trupul tău gol și păzește poruncile lui.




și peste toate acestea, o, lemuel, rege al meu neiubit, să nu-mi plângi ca fântânile semiramidei, să nu-mi râzi ca o fecioară despletită de gune. am cunoscut și eu același trup. căci vor avea un singur trup și o singură dumbravă de aur, "cu îngeri de aur, cu aer de aur", așa striga domnul meu în pustiu nu mă voi mai spăla niciodată




o, voi, legiuni de plumb, de fier și de cositor, am ridicat biciul de aur și ochiul meu s-a închis deasupra apelor. am să arunc în mare pieile voastre de cositor, de fier și de plumb topit. am să țin piept leilor singur, enkidu. cu dragostea mea pentru puii de lei, enkidu.




atunci mână peste mână lăsam aici suflet pe suflet și el, el întins deasupra
c
l
a
p
e
l
o
r
căzu.

Comentarii

Așa cum ne-a obișnuit autorul, și acest poem lasă să transpară limbajul filosofic și permite discuții ample pe simbolistica (hermeneutica) pe care, cu îndemânare, o folosește în versuri. Ce am remarcat deosebit, finalul aproape sonor (realizare doar prin litere, o idee simplă, dar care a prins), Lemuel, Enkidu și strofele aferente. Las cheia de la "capela cu orgă" ascunsă, am dat doar câteva indicii, pentru a permite și celorlalți cititori să găsească alte drumuri, alte răsuciri.

Exact alma, acele sonorități finale vibrează atât de puternic încât simți rădăcinile ființei umane, din acele tăblițe de lut ale Ghilgameșului înflorind în claviatura sobră a unei orgi tubulare ce vine din adânc. Din mijloc.

alma, cailean, va multumesc pentru cuvintele voastre si pentru fidelitatea voastra fata de textele mele. nu stiu daca toti vor fi fiind de acord cu aceste laude. m-ar interesa si o incercare de deconstructie a candelabrelor, de "umbrire" a lor. sunt curios cata lumina ar ramane.... dupa cum stim, ofranda-ritual e un dar (prin care se da si se primeste, intr-o rasucire din ce in ce mai ...generoasa). dincolo de derapaje si cuvinte, ceva este, intotdeauna, trecut sub sigiliu. cine ar putea accepta ruperea lui si bucuria re-gasirii, laolalta, intru unitate? al dvs, francisc