foto: p.b.

ca o durere de articulații, libertatea de a gândi lumea,
numai trupul aplecat… cum un suport verde cu imagini
pentru cea mai simplă lumânare parfumată, când se aprinde ea
știu că toate secundele mele fac dragoste cu ce ating,
asta se cheamă a muri lângă un copil ce știe moartea de la școală,

trenul mă duce departe de cugetările prietenilor,
catifeaua din niciodată mă surprinde excitant de cunoscută,
știam că urmează sărbătorile după cum știam că a dormi e inutil,
caut gustul unei fântâni din copilărie, îl găsesc
și sunt tot singur în compartimentul plin,

știu că va cânta ABBA în difuzoarele din gară, deja am gustul tău pe piele,
amândoi, un cuvânt care ne iubește,
călătoresc toată noaptea și ascult cum mă ajung convențiile
ca pe un banner privirile rătăcite ale pietonilor,
00.00,
artificii… și în mine tot brazi care habar nu au ce e zăpada