am urmărit-o ca un cîine flămînd
îi miroseam urmele paşilor
cînd scăpa pe pămînt o fărîmă
o înghiţeam
mă hrăneam asemeni incaşilor

îngenunchea sărutînd iarba şi florile
scutura din priviri amintirile
mă opream şi în palme
îi aranjam cu răbdare
ca într-un puzzle privirile

s-a făcut noapte
s-a făcut iarnă
am găsit-o albă frumoasă şi moartă
îi lingeam faţa şi mîinile
ca un cîine

A fost odat’ un om ciumeg, cu două
perechi de neuroni (de struţ sau crap),
dar ce noroc (vă jur pe roşu vouă)
când moaşa l-a scăpat, gentil, în cap;

căci scris era, pe buza lumii sterpe,
să fie cool, şi plus de asta, el
s-a tras din push-up-ul lui Euterpe
şi din saliva lui Aristotel.

Şi laser frate! a crescut în bilă
cât alţii-n brand, peltic, condescendent,
cu intelect din lapte de acvilă,
axiomatic, ras, şi-omnipotent.