Dar uite că a început sezonul ploilor, vioara s-a umplut de apă, gîtul ei se-ndreaptă vertiginos spre un strepsils transparent. Incerc să fac coarde duble, cu iluzia unei partituri în prima cîntărire. Tot ce iese are un miros aspru de mucegai.
am să încep cu sfîrșitul meu
un continent
despre care nu știu nimic
pietrele mirositoare
lapte
un trup de litere
noroi amestecat cu umbre
o mulțime de fapte
vin
concertul de harpă în la
și întrebările
ioannanice:
și plânge asfințitul
prin trupuri de păsări uriașe și îmbătrânite
de un dor nebun de mare
care suspină la piciorul meu
Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
Comentarii aleatorii