foto: Nicolae Sandulesco, 1986 (prin bunăvoința soției sale Jacqueline)
anotimpuri
sens giratoriu neliniștea
peste iarna veche atârnată din desăgile mari cu mere și covrigi
cu nostalgia picioarelor goale zăpada îmblânzită basta cosi
parcă se aude lătratul câinelui prin curte
El: Nu mai scrie. Te rog, nu mai scrie. Uite, ia degetul meu și hai să desenăm împreună câteva contururi. Ea: Scrie, te rog. Ai promis că vei scrie. Uite, ia mâna mea și scrie.
vise ca niște hăitași
înainte
rotocoale de fum
prind aripi
și țipă
Ea: Închide: mâna. Castelul nu are nici o ieșire. Nici marea. Intră unul într-altul. Scrie.
Cartierul meu miroase a gogoșari în oțet și a lipici de fixat orele în calendar. Mă pregătesc de căderile tale, pun năvoade cu veverițe-n colțuri ca să mai pot vedea măcar o dată maroniul patofilor tăi de ginere.
Comentarii aleatorii