tu nu ești Jehanne îmi spui
nu-i suficient cã ți-ai tãiat pãrul
iar aici nu-i Orléans plutôt maintenant que demain et demain qu’après
nici cruce nici sabie
mâinile nimãnui nu mã vor curãța
ruginã
mâinile nimãnui
nu mã vor îmbrãca
armurã albã fãrã însemne de dragoste
port doar
uitã-te bine
al cui este acest chip
El: Nu mai scrie. Te rog, nu mai scrie. Uite, ia degetul meu și hai să desenăm împreună câteva contururi. Ea: Scrie, te rog. Ai promis că vei scrie. Uite, ia mâna mea și scrie.
vise ca niște hăitași
înainte
rotocoale de fum
prind aripi
și țipă
Ea: Închide: mâna. Castelul nu are nici o ieșire. Nici marea. Intră unul într-altul. Scrie.
Dar uite că a început sezonul ploilor, vioara s-a umplut de apă, gîtul ei se-ndreaptă vertiginos spre un strepsils transparent. Incerc să fac coarde duble, cu iluzia unei partituri în prima cîntărire. Tot ce iese are un miros aspru de mucegai.
femeile pseudoimaginare
sunt
inodore
insipide
incolore
femeia ta are culoarea ei proprie
e verde pe dinăuntru
ar putea fi albastră
în zilele
cu ninsori putrede
sau pur și simplu
roșie
de câteva ori pe noapte
în lunile fără soț
femeia ta miroase a
alfabet
a pufuleți cu surprize
a
tine
a câte și mai câte
Comentarii aleatorii