când și-au mutat casa la sine
el a plecat la oraș să se radă
ea a rămas să-i facă semn cu mâna
avea bumerang îl ținea între bete și ie
săgeata a trecut albastră prin părul ei
și s-a dus
(ea ședea dreaptă între maci
a fluturat degetele încet
în ziua aia dormise bine)
el s-a gândit un timp pe canapeaua de pluș
nu va alege zero e prea scurt
nu va putea să înceapă acest drum
am să încep cu sfîrșitul meu
un continent
despre care nu știu nimic
pietrele mirositoare
lapte
un trup de litere
noroi amestecat cu umbre
o mulțime de fapte
vin
concertul de harpă în la
și întrebările
ioannanice:
și plânge asfințitul
prin trupuri de păsări uriașe și îmbătrânite
de un dor nebun de mare
care suspină la piciorul meu
sunt un copac. fata din dafin iese la plimbare pe întuneric își trece mâinile turcoaz prin părul norilor pândește lumina aleargă după umbre le face ghem și le rostogolește pe mocheta verde. în scorbură doarme sufletul ei galben
gongul teatrului liric
bate ora
miezului de noapte
Comentarii aleatorii