timpul dintre vertebrele noastre
se dilată
verticalitatea iubirii tale
mi se înfige în măduvă

pielea mea devine în zori
așternutul
pe care nu-l mai împărțim

eu sunt barca aceasta întoarsă
alege-mi
un peisaj potrivit
și o insulă
fără amprente

între ei, un aparat de fotografiat. un aparat rusesc, vechi. alături, pe masă, un film. de jur împrejur, în loc de pereți, umbrele lor schimonosite, alungite, distorsionate.

acum lasă-mă
unge-mă în catran
pentru încă o ploaie
acolo unde nu cresc case
doar cele mai vechi rădăcini