trupul meu cerșea un telefon măcar așa să știu
că încă mai respiri chiar daca prin alt
orificiu al lumii sufletul mă plesnea peste ochi
și-mi cerea insistent să o iau de la 0 sau să
uit tot ce știu despre viață
normal, cum toate plecările se petrec noaptea așa am plecat
și eu noaptea mi-am pus în bagaje o fractură de
Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
motto: și dacă timpul a trecut deja pe aici, construindu-și ultima cetate-n ruine?
cauți?
liniște. din pământ se adună cu încetinitorul ploaia.
ce cauți?
urmele. arată-mi palmele. coatele. genunchii. tălpile goale.
salcâmi răstignind șerpi de aramă. au înflorit.
dar la tine? ce fac salcâmii tăi?
there’s no god here
only a large placenta
filled with salted water and mud
limbs reaching for air
squeezing the sere nipples of love
tearing the earth as they move
slow monsters of hate
looming from shelters
praying on our fear
Comentarii aleatorii