Diptic cu poeți clujeni ( Tibick Indrikova & Dogy)
Moartea e o ipostază preventivă
O scânteie de fire ce locuiește-n noi
Voi doi, nemurind de atâta bicuire
Căpăstrul calului desprins, vezi bine
se clatină pe drum.
El strigă hăisa, ca un surd
și râde larg cu paiu-n gură
Tu mori din nou ca să te naști
pe piatra mea de-nmormântare
nascând un vers mai oarecare
femeie veșnic călătoare..
tu nu ești Jehanne îmi spui
nu-i suficient cã ți-ai tãiat pãrul
iar aici nu-i Orléans plutôt maintenant que demain et demain qu’après
nici cruce nici sabie
mâinile nimãnui nu mã vor curãța
ruginã
mâinile nimãnui
nu mã vor îmbrãca
armurã albã fãrã însemne de dragoste
port doar
uitã-te bine
al cui este acest chip
du-te adu-mă luminează-mă
vânez ți-am spus, mă tulburi
din a dormi, visai?
nu știu,vorbesc, fumez acum
trăiesc, iubeam cândva
mi-a trecut, mă doare, sufăr
nu plânge, vino zici
ne apropiam cautându-ne
îmbrățișează-mă vibrai
am crescut..
Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
Comentarii aleatorii