foto: Nicolae Sandulesco, 1986 (prin bunăvoința soției sale Jacqueline)
anotimpuri
sens giratoriu neliniștea
peste iarna veche atârnată din desăgile mari cu mere și covrigi
cu nostalgia picioarelor goale zăpada îmblânzită basta cosi
parcă se aude lătratul câinelui prin curte
știu cine ești/ai venit să mă scoți să mă vânturi/ai bici și glasul tău lovește arcada/ ai să răstorni măruntaiele/pe tarabă/ pește proaspăt avocado măsline rinichi fudulii/ sub eucalypt degetele tale lungi în orbitele craniul meu lustruit/ pătrund/ de
ochiul tău e o imensă portavoce
ochiul tău va șopti avioanelor și ele vor rămâne în aer
vulcanii își vor opri neliniștea îndată ce tu le vei spune
și păsările plutesc fără să dea din aripi
fără durată imensele patefoane ale florilor se vor opri
munții uită de riduri și se apucă de balet
respirația ta va concentra toate necazurile lumii ca o trezorerie
zile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
...
...
PS. Vă invit să adăugați acestor versuri alte două versuri de câte șapte silabe. Pot fi mai multe variante. E un experiment pentru interactivitate. După câteva zile voi posta poemele obținute într-o singură postare.
Comentarii aleatorii