Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
ochiul tău e o imensă portavoce
ochiul tău va șopti avioanelor și ele vor rămâne în aer
vulcanii își vor opri neliniștea îndată ce tu le vei spune
și păsările plutesc fără să dea din aripi
fără durată imensele patefoane ale florilor se vor opri
munții uită de riduri și se apucă de balet
respirația ta va concentra toate necazurile lumii ca o trezorerie
Cartierul meu miroase a gogoșari în oțet și a lipici de fixat orele în calendar. Mă pregătesc de căderile tale, pun năvoade cu veverițe-n colțuri ca să mai pot vedea măcar o dată maroniul patofilor tăi de ginere.
femeile pseudoimaginare
sunt
inodore
insipide
incolore
femeia ta are culoarea ei proprie
e verde pe dinăuntru
ar putea fi albastră
în zilele
cu ninsori putrede
sau pur și simplu
roșie
de câteva ori pe noapte
în lunile fără soț
femeia ta miroase a
alfabet
a pufuleți cu surprize
a
tine
a câte și mai câte
Comentarii aleatorii