Alma
azi îmi car tristeţea după mine, tu dormi o sută de ani rondelurile mor şi se reîncarnează. habar n-am cum să scriu despre tine. în locul meu va fi celălalt loc
Ioana
Bat câmpiile neceleste ale frigului de 40 de grade la umbră. Iată-l cum răsare din grădiniţa ta de păpuşi. Iată-l dragă... ! de ce oare mi-a pierit muza? Nu ea trebuia să moară în Irak. Nu ea. Tu trebuia să mori. Aşa.
Alma
e ultimul poem maro poemaro poem aro din viaţa de poet intrauterin. calc pe stele şi mă doare în colţuri. şi oamenii aceia vorbeau prea mult. prea mult te iubeam
vino în brațele mele/mușcă/ plescăie/lumina/ frânge-le/ urcă în gât/pe gură asvârlind porumbeii/să sfârăie ochii fără de pleoape/ să atârne de brațele tale/să trâmbițe dezlegarea /prăvălind smoala ca mușcătura de șarpe
"i-am spus mamei că tu ești cel mai frumos
și cel mai bun din câți oameni am cunoscut și mama nu m-a crezut.
tu ai plecat și n-am știut dacă o să te mai întorci într-o zi.
mama la fel a plecat dar despre ea eram sigură că n-o să se mai întoarcă.
de-atunci nu mai spun nimic, doar iubesc în tăcere."
alice spune-mi pe cine iubești tu
alice nu izbândește. alice nu poate.
femeile pseudoimaginare
sunt
inodore
insipide
incolore
femeia ta are culoarea ei proprie
e verde pe dinăuntru
ar putea fi albastră
în zilele
cu ninsori putrede
sau pur și simplu
roșie
de câteva ori pe noapte
în lunile fără soț
femeia ta miroase a
alfabet
a pufuleți cu surprize
a
tine
a câte și mai câte
Comentarii aleatorii