cu crengile agățate în cer
femeie spînzurată de frumusețea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
strivește cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor
ochiul tău e o imensă portavoce
ochiul tău va șopti avioanelor și ele vor rămâne în aer
vulcanii își vor opri neliniștea îndată ce tu le vei spune
și păsările plutesc fără să dea din aripi
fără durată imensele patefoane ale florilor se vor opri
munții uită de riduri și se apucă de balet
respirația ta va concentra toate necazurile lumii ca o trezorerie
când o să cresc mare mă fac poetă și pictoriță și fotografă
o să am câteva rame agățate deasupra casei în ele voi mâzgăli o sumă de vorbe, câteva nuduri și trei clipe
I
la început trebuie să fac rost de un bărbat negricios , rudimentar
cu privirea de fiară sătulă
și de-o femeie uscată, cu plete unsuroase
care să-l privească pierdut, moale în afară
zvâcnos cu interiorul ochiului
Personajele, patru sau cinci, depinde de privitor, ar trebui să își aleagă actorii din public. Decorurile se schimbă încontinuu, obosind ochiul. Aceeași fereastră.
desenează-mi o casă numai din sticlă
pune de jur împrejur pietre
te voi ruga să mă lași pe mine să ridic marea din câteva picături de sare
și-o tușă de sânge
Comentarii aleatorii