Alma
azi îmi car tristeţea după mine, tu dormi o sută de ani rondelurile mor şi se reîncarnează. habar n-am cum să scriu despre tine. în locul meu va fi celălalt loc
Ioana
Bat câmpiile neceleste ale frigului de 40 de grade la umbră. Iată-l cum răsare din grădiniţa ta de păpuşi. Iată-l dragă... ! de ce oare mi-a pierit muza? Nu ea trebuia să moară în Irak. Nu ea. Tu trebuia să mori. Aşa.
Alma
e ultimul poem maro poemaro poem aro din viaţa de poet intrauterin. calc pe stele şi mă doare în colţuri. şi oamenii aceia vorbeau prea mult. prea mult te iubeam
there’s no god here
only a large placenta
filled with salted water and mud
limbs reaching for air
squeezing the sere nipples of love
tearing the earth as they move
slow monsters of hate
looming from shelters
praying on our fear
eu nu cred
în magazinul cu proști
împreunarea cu patul
păcăleala mileniului III
no moon rise, no moon set nouă zeci
vorbesc o latină ciudată cu primul țipăt chimic
văzduhul gîfîind de vorbă cu o sabie
spartan despre patria mea
muntele se simte ca-n underground
amintire
vino în brațele mele/mușcă/ plescăie/lumina/ frânge-le/ urcă în gât/pe gură asvârlind porumbeii/să sfârăie ochii fără de pleoape/ să atârne de brațele tale/să trâmbițe dezlegarea /prăvălind smoala ca mușcătura de șarpe
Comentarii aleatorii