tot ce se află în tine e plăcut tălpilor mele
între sâni ca biciul domnului meu peste
stomac plumbii de aur vor musti de plăcere
copitele albe ale zeilor ale sălbaticelor scări
când numai el cu
pasul lui îmi măsoară inima
până la inimă ne jupoaie de piele
de carnea roșie a colajelor
scrise înainte de toate refluxurile acestea
de examenul la fericirea de mâine
femeile pseudoimaginare
sunt
inodore
insipide
incolore
femeia ta are culoarea ei proprie
e verde pe dinăuntru
ar putea fi albastră
în zilele
cu ninsori putrede
sau pur și simplu
roșie
de câteva ori pe noapte
în lunile fără soț
femeia ta miroase a
alfabet
a pufuleți cu surprize
a
tine
a câte și mai câte
eu nu cred
în magazinul cu proști
împreunarea cu patul
păcăleala mileniului III
no moon rise, no moon set nouă zeci
vorbesc o latină ciudată cu primul țipăt chimic
văzduhul gîfîind de vorbă cu o sabie
spartan despre patria mea
muntele se simte ca-n underground
amintire
foto: Nicolae Sandulesco, 1986 (prin bunăvoința soției sale Jacqueline)
anotimpuri
sens giratoriu neliniștea
peste iarna veche atârnată din desăgile mari cu mere și covrigi
cu nostalgia picioarelor goale zăpada îmblânzită basta cosi
parcă se aude lătratul câinelui prin curte
Dar uite că a început sezonul ploilor, vioara s-a umplut de apă, gîtul ei se-ndreaptă vertiginos spre un strepsils transparent. Incerc să fac coarde duble, cu iluzia unei partituri în prima cîntărire. Tot ce iese are un miros aspru de mucegai.
Comentarii aleatorii