când și-au mutat casa la sine
el a plecat la oraș să se radă
ea a rămas să-i facă semn cu mâna
avea bumerang îl ținea între bete și ie
săgeata a trecut albastră prin părul ei
și s-a dus
(ea ședea dreaptă între maci
a fluturat degetele încet
în ziua aia dormise bine)
el s-a gândit un timp pe canapeaua de pluș
nu va alege zero e prea scurt
nu va putea să înceapă acest drum
Diptic cu poeți clujeni ( Tibick Indrikova & Dogy)
Moartea e o ipostază preventivă
O scânteie de fire ce locuiește-n noi
Voi doi, nemurind de atâta bicuire
Căpăstrul calului desprins, vezi bine
se clatină pe drum.
El strigă hăisa, ca un surd
și râde larg cu paiu-n gură
Tu mori din nou ca să te naști
pe piatra mea de-nmormântare
nascând un vers mai oarecare
femeie veșnic călătoare..
de pe o vâslă mergând pe apele plictiselii
se decupează în orizontul examinat
3 mari litere
belgiene
tanga
unse cu toate alifiile
ce la primul meu strănut
s-au înclinat spre toporul mării lingurice
(cutremure de gingie)
și letargici pești
și-au scuipat în fața mea angoasele
stelele înghițite din greșeală în nopțile cu mecanisme zodiacale
trupul meu cerșea un telefon măcar așa să știu
că încă mai respiri chiar daca prin alt
orificiu al lumii sufletul mă plesnea peste ochi
și-mi cerea insistent să o iau de la 0 sau să
uit tot ce știu despre viață
normal, cum toate plecările se petrec noaptea așa am plecat
și eu noaptea mi-am pus în bagaje o fractură de
"i-am spus mamei că tu ești cel mai frumos
și cel mai bun din câți oameni am cunoscut și mama nu m-a crezut.
tu ai plecat și n-am știut dacă o să te mai întorci într-o zi.
mama la fel a plecat dar despre ea eram sigură că n-o să se mai întoarcă.
de-atunci nu mai spun nimic, doar iubesc în tăcere."
alice spune-mi pe cine iubești tu
alice nu izbândește. alice nu poate.
Comentarii aleatorii