Dragii mei Hermeneuti, autori, novice sau maestri, va propun un experiment din care sunt convinsa ca fiecare dintre noi vom avea de invatat. Vom afla cate ceva despre noi insine, despre ceilalti si despre actul creatiei.
sunt un copac. fata din dafin iese la plimbare pe întuneric își trece mâinile turcoaz prin părul norilor pândește lumina aleargă după umbre le face ghem și le rostogolește pe mocheta verde. în scorbură doarme sufletul ei galben
gongul teatrului liric
bate ora
miezului de noapte
El: Nu mai scrie. Te rog, nu mai scrie. Uite, ia degetul meu și hai să desenăm împreună câteva contururi. Ea: Scrie, te rog. Ai promis că vei scrie. Uite, ia mâna mea și scrie.
vise ca niște hăitași
înainte
rotocoale de fum
prind aripi
și țipă
Ea: Închide: mâna. Castelul nu are nici o ieșire. Nici marea. Intră unul într-altul. Scrie.
meci revigorant în celulă de ciocolată pentru că am văzut caracatița
ruginie mâncându-și unghiile
am văzut pe strada plină de topoare înflorite oameni cu limbile
strigând în culori cât de sexy este michael jackson
avea țâțele cam mari cine laptele nu nu răzvan nu mi-a dat nimic am
băut vin din aer nu țâțele dau lapte ci laptele are țâțe dar ar ieși o
poezie pornografică
te-am regăsit pe google într-o mică buclă a fractalului vieţii mele
Cadillacul – iguană uriaşă bolnavă de vitiligo-
te aşezase pe covorul roşu
trena lungă de treizeci de ani ieşea din cochilia unui melc
la Patria luminile se înteţeau
maşiniştii asistant-managerii şi corporatiştii
cu profilul lui Che tatuat pe fesa dreaptă
dădeau la foale în backstage
Comentarii aleatorii