trupul meu cerșea un telefon măcar așa să știu
că încă mai respiri chiar daca prin alt
orificiu al lumii sufletul mă plesnea peste ochi
și-mi cerea insistent să o iau de la 0 sau să
uit tot ce știu despre viață
normal, cum toate plecările se petrec noaptea așa am plecat
și eu noaptea mi-am pus în bagaje o fractură de
când o să cresc mare mă fac poetă și pictoriță și fotografă
o să am câteva rame agățate deasupra casei în ele voi mâzgăli o sumă de vorbe, câteva nuduri și trei clipe
I
la început trebuie să fac rost de un bărbat negricios , rudimentar
cu privirea de fiară sătulă
și de-o femeie uscată, cu plete unsuroase
care să-l privească pierdut, moale în afară
zvâcnos cu interiorul ochiului
Alma
azi îmi car tristeţea după mine, tu dormi o sută de ani rondelurile mor şi se reîncarnează. habar n-am cum să scriu despre tine. în locul meu va fi celălalt loc
Ioana
Bat câmpiile neceleste ale frigului de 40 de grade la umbră. Iată-l cum răsare din grădiniţa ta de păpuşi. Iată-l dragă... ! de ce oare mi-a pierit muza? Nu ea trebuia să moară în Irak. Nu ea. Tu trebuia să mori. Aşa.
Alma
e ultimul poem maro poemaro poem aro din viaţa de poet intrauterin. calc pe stele şi mă doare în colţuri. şi oamenii aceia vorbeau prea mult. prea mult te iubeam
Motto:
"Pământul e albastru ca o portocală."
Paul Éluard
ochii fierți și degivrați pentru a putea săpa în frunzele negre,
oasele curcubeului ce nu vor să-mi spună de ce s-au despărțit de albul matern de ce tot ce ating se face albastru ca merele mlăștinoase,
turbinele omenești devenite locuitoare ale unei bomboniere străbătute rareori de o mână luminoasă,
Comentarii aleatorii