sunt un copac. fata din dafin iese la plimbare pe întuneric își trece mâinile turcoaz prin părul norilor pândește lumina aleargă după umbre le face ghem și le rostogolește pe mocheta verde. în scorbură doarme sufletul ei galben
gongul teatrului liric
bate ora
miezului de noapte
plouă la radio
cuvintele încearcă să nu se reverse
din baghetă țâșnesc fulgere mediatice
vă puneți cu cine nu trebuie
aleksandar
astăzi sunt un pumn de lumină
în soare
o aripă ce păsărește și
împrăștie căldura
în grădina visurilor mele
am doi copaci
care împărtășesc aceeași creangă
| copacul lumină
unde dorm vara
și uneori când mi-e somn
| copacul nimănui
pe care nu-l știu
dar spre care îmi întind creanga -
când sunt fericit.
zile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
...
...
PS. Vă invit să adăugați acestor versuri alte două versuri de câte șapte silabe. Pot fi mai multe variante. E un experiment pentru interactivitate. După câteva zile voi posta poemele obținute într-o singură postare.
impur prăfărelniță criblură sâc/cum mângâi tu
cuvintele în cuștile lor negricioase
o paragină măruntă abstractă
pe care o înalți
sub forma unor simboluri asdw(mi-au scăpat
pur și simplu degetele-n taste)
caut cuvinte să le pun pe lângă mine
să nu mă simt atât de otrăvită-n propria mea carne
tot ce se află în tine e plăcut tălpilor mele
între sâni ca biciul domnului meu peste
stomac plumbii de aur vor musti de plăcere
copitele albe ale zeilor ale sălbaticelor scări
când numai el cu
pasul lui îmi măsoară inima
până la inimă ne jupoaie de piele
de carnea roșie a colajelor
scrise înainte de toate refluxurile acestea
de examenul la fericirea de mâine
Comentarii aleatorii