două fete admiră o rochie de mireasă în vitrină
şi cu aceeaşi strălucire în ochi se privesc
una spune: e o furtună rece şi florile din pomi
sunt vânzolite prin oraş ferestrele-s închise şi acoperişurile se uită în jos
cu tristeţe
un vârtej cosmic îmi mestecă în măruntaie
deodată se face întuneric care mă trage dedesubt
când o să cresc mare mă fac poetă și pictoriță și fotografă
o să am câteva rame agățate deasupra casei în ele voi mâzgăli o sumă de vorbe, câteva nuduri și trei clipe
I
la început trebuie să fac rost de un bărbat negricios , rudimentar
cu privirea de fiară sătulă
și de-o femeie uscată, cu plete unsuroase
care să-l privească pierdut, moale în afară
zvâcnos cu interiorul ochiului
trupul meu cerșea un telefon măcar așa să știu
că încă mai respiri chiar daca prin alt
orificiu al lumii sufletul mă plesnea peste ochi
și-mi cerea insistent să o iau de la 0 sau să
uit tot ce știu despre viață
normal, cum toate plecările se petrec noaptea așa am plecat
și eu noaptea mi-am pus în bagaje o fractură de
Comentarii aleatorii