cu crengile agățate în cer
femeie spînzurată de frumusețea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
strivește cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor
vino în brațele mele/mușcă/ plescăie/lumina/ frânge-le/ urcă în gât/pe gură asvârlind porumbeii/să sfârăie ochii fără de pleoape/ să atârne de brațele tale/să trâmbițe dezlegarea /prăvălind smoala ca mușcătura de șarpe
femeile pseudoimaginare
sunt
inodore
insipide
incolore
femeia ta are culoarea ei proprie
e verde pe dinăuntru
ar putea fi albastră
în zilele
cu ninsori putrede
sau pur și simplu
roșie
de câteva ori pe noapte
în lunile fără soț
femeia ta miroase a
alfabet
a pufuleți cu surprize
a
tine
a câte și mai câte
Comentarii aleatorii