aici începe

Alma
azi îmi car tristeţea după mine, tu dormi o sută de ani rondelurile mor şi se reîncarnează. habar n-am cum să scriu despre tine. în locul meu va fi celălalt loc

Ioana
Bat câmpiile neceleste ale frigului de 40 de grade la umbră. Iată-l cum răsare din grădiniţa ta de păpuşi. Iată-l dragă... ! de ce oare mi-a pierit muza? Nu ea trebuia să moară în Irak. Nu ea. Tu trebuia să mori. Aşa.

Alma
e ultimul poem maro poemaro poem aro din viaţa de poet intrauterin. calc pe stele şi mă doare în colţuri. şi oamenii aceia vorbeau prea mult. prea mult te iubeam

Ioana

Acest stâlp
sprijină cerul
e-nfipt în pământ
îl urc
în curând
voi ajunge
în vârf
e-un mesaj

Aici se termină stâlpul

Acum în mintea mea este vid
Atunci aruncă-l afară
Cum să-l arunc dacă nu-i nimic?
Ei bine. Realizează-l!

Cage concerto