Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
Personajele, patru sau cinci, depinde de privitor, ar trebui să își aleagă actorii din public. Decorurile se schimbă încontinuu, obosind ochiul. Aceeași fereastră.
desenează-mi o casă numai din sticlă
pune de jur împrejur pietre
te voi ruga să mă lași pe mine să ridic marea din câteva picături de sare
și-o tușă de sânge
ochiul tău e o imensă portavoce
ochiul tău va șopti avioanelor și ele vor rămâne în aer
vulcanii își vor opri neliniștea îndată ce tu le vei spune
și păsările plutesc fără să dea din aripi
fără durată imensele patefoane ale florilor se vor opri
munții uită de riduri și se apucă de balet
respirația ta va concentra toate necazurile lumii ca o trezorerie
//meteo//
nu bate vântul
nu plouă
e preferabil
să nu folosiți litere în locul umbrelelor de soare
//seriale//
personajul e în vacanță
tu mă iubești
stai peste program
eu nu chiar
//cultural / culinar//
împrumut niște dureri fizice
ele nu se pricep la versuri
deci
mă specializez în poezie cu natură moartă
în rime
le storc le coc le cern
le așez în forme
de pe o vâslă mergând pe apele plictiselii
se decupează în orizontul examinat
3 mari litere
belgiene
tanga
unse cu toate alifiile
ce la primul meu strănut
s-au înclinat spre toporul mării lingurice
(cutremure de gingie)
și letargici pești
și-au scuipat în fața mea angoasele
stelele înghițite din greșeală în nopțile cu mecanisme zodiacale
Comentarii aleatorii