Motto:
"Pământul e albastru ca o portocală."
Paul Éluard
ochii fierți și degivrați pentru a putea săpa în frunzele negre,
oasele curcubeului ce nu vor să-mi spună de ce s-au despărțit de albul matern de ce tot ce ating se face albastru ca merele mlăștinoase,
turbinele omenești devenite locuitoare ale unei bomboniere străbătute rareori de o mână luminoasă,
motto: și dacă timpul a trecut deja pe aici, construindu-și ultima cetate-n ruine?
cauți?
liniște. din pământ se adună cu încetinitorul ploaia.
ce cauți?
urmele. arată-mi palmele. coatele. genunchii. tălpile goale.
salcâmi răstignind șerpi de aramă. au înflorit.
dar la tine? ce fac salcâmii tăi?
vino în brațele mele/mușcă/ plescăie/lumina/ frânge-le/ urcă în gât/pe gură asvârlind porumbeii/să sfârăie ochii fără de pleoape/ să atârne de brațele tale/să trâmbițe dezlegarea /prăvălind smoala ca mușcătura de șarpe
Cartierul meu miroase a gogoșari în oțet și a lipici de fixat orele în calendar. Mă pregătesc de căderile tale, pun năvoade cu veverițe-n colțuri ca să mai pot vedea măcar o dată maroniul patofilor tăi de ginere.
Comentarii aleatorii