cu crengile agățate în cer
femeie spînzurată de frumusețea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
strivește cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor
Diptic cu poeți clujeni ( Tibick Indrikova & Dogy)
Moartea e o ipostază preventivă
O scânteie de fire ce locuiește-n noi
Voi doi, nemurind de atâta bicuire
Căpăstrul calului desprins, vezi bine
se clatină pe drum.
El strigă hăisa, ca un surd
și râde larg cu paiu-n gură
Tu mori din nou ca să te naști
pe piatra mea de-nmormântare
nascând un vers mai oarecare
femeie veșnic călătoare..
Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
o mierlă pe trunchiul proaspăt retezat
cercurile lui / şanţuri ale unui disc de vinil
floarea-trompetă amplifică trilul
în oglindă sălciile disecă oameni
fluturii cap de mort alungă corbii
din jungla instrumentelor
abia se aude trombonul deghizat în elefant
lumea doarme / încerc să repar ceasul
strecurându-mă
printre arcuri şi contragreutăţi
escalada mă împuţinează
Comentarii aleatorii