Luăm un creion și desenăm limitele. Începem cu marea.
Apoi eu, așteptând nașterea corăbiilor din nisip.

ne-am obișnuit cu ea
orhidee de iarnă
consumându-ne iluzia
până la sânge

Ți-au pierit corăbiile. Ia o mătură, dă ultima zăpadă la o parte.

se întoarce timpul ca un copil
cu genunchii juliți
cu buzele arse
căutându-ne orb
zdrențuit neverland

o sferă bate la ușă se exprimă în ecouri alunecă o piatră în apa geamurilor și ochiul pietrei alunecă în apă

oase rupte la unison

nori spălați în lighean o voce anunță din gâtlej nimic buretați mai departe

și păsările simt nevoia de a zbura invers

fulgerele uscate în cerul gurii

(8 aprilie 2009/ora 13:54)