Personajele, patru sau cinci, depinde de privitor, ar trebui să își aleagă actorii din public. Decorurile se schimbă încontinuu, obosind ochiul. Aceeași fereastră.
desenează-mi o casă numai din sticlă
pune de jur împrejur pietre
te voi ruga să mă lași pe mine să ridic marea din câteva picături de sare
și-o tușă de sânge
Dar uite că a început sezonul ploilor, vioara s-a umplut de apă, gîtul ei se-ndreaptă vertiginos spre un strepsils transparent. Incerc să fac coarde duble, cu iluzia unei partituri în prima cîntărire. Tot ce iese are un miros aspru de mucegai.
Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
pe vremea aceea aveam inimă
se oprea uneori mă speriam
coboram grăbit dădeam la manivelă
tu zîmbeai eu credeam
şi pornea
sîngele meu sîngele tău
o mie de pistoane
şi toată lumea era a noastră
Ioana
erau vremuri în care nașterea mea din mama nu era pusă la îndoială
nu pun la îndoială nașterea mea din mama mea
nu o voi pune nu cred că voi face asta vreodată
acesta este un adevăr de necontestat
precum praful pe buricul degetului arătător al tatălui meu
care a venit să mă vadă
între două analize și mi-a zis
tu când mai ștergi praful ăsta?
Alma
făceam praf vremurile. mamele şi tatii noştri fugeau în pustiuri
de ce să le şterg urmele
cronometru surogat clepsidrei romantice
Comentarii aleatorii