am să încep cu sfîrșitul meu
un continent
despre care nu știu nimic
pietrele mirositoare
lapte
un trup de litere
noroi amestecat cu umbre
o mulțime de fapte
vin
concertul de harpă în la
și întrebările
ioannanice:
și plânge asfințitul
prin trupuri de păsări uriașe și îmbătrânite
de un dor nebun de mare
care suspină la piciorul meu
impur prăfărelniță criblură sâc/cum mângâi tu
cuvintele în cuștile lor negricioase
o paragină măruntă abstractă
pe care o înalți
sub forma unor simboluri asdw(mi-au scăpat
pur și simplu degetele-n taste)
caut cuvinte să le pun pe lângă mine
să nu mă simt atât de otrăvită-n propria mea carne
Alma
azi îmi car tristeţea după mine, tu dormi o sută de ani rondelurile mor şi se reîncarnează. habar n-am cum să scriu despre tine. în locul meu va fi celălalt loc
Ioana
Bat câmpiile neceleste ale frigului de 40 de grade la umbră. Iată-l cum răsare din grădiniţa ta de păpuşi. Iată-l dragă... ! de ce oare mi-a pierit muza? Nu ea trebuia să moară în Irak. Nu ea. Tu trebuia să mori. Aşa.
Alma
e ultimul poem maro poemaro poem aro din viaţa de poet intrauterin. calc pe stele şi mă doare în colţuri. şi oamenii aceia vorbeau prea mult. prea mult te iubeam
Comentarii aleatorii