când și-au mutat casa la sine
el a plecat la oraș să se radă
ea a rămas să-i facă semn cu mâna
avea bumerang îl ținea între bete și ie
săgeata a trecut albastră prin părul ei
și s-a dus
(ea ședea dreaptă între maci
a fluturat degetele încet
în ziua aia dormise bine)
el s-a gândit un timp pe canapeaua de pluș
nu va alege zero e prea scurt
nu va putea să înceapă acest drum
două fete admiră o rochie de mireasă în vitrină
şi cu aceeaşi strălucire în ochi se privesc
una spune: e o furtună rece şi florile din pomi
sunt vânzolite prin oraş ferestrele-s închise şi acoperişurile se uită în jos
cu tristeţe
un vârtej cosmic îmi mestecă în măruntaie
deodată se face întuneric care mă trage dedesubt
Alma
azi îmi car tristeţea după mine, tu dormi o sută de ani rondelurile mor şi se reîncarnează. habar n-am cum să scriu despre tine. în locul meu va fi celălalt loc
Ioana
Bat câmpiile neceleste ale frigului de 40 de grade la umbră. Iată-l cum răsare din grădiniţa ta de păpuşi. Iată-l dragă... ! de ce oare mi-a pierit muza? Nu ea trebuia să moară în Irak. Nu ea. Tu trebuia să mori. Aşa.
Alma
e ultimul poem maro poemaro poem aro din viaţa de poet intrauterin. calc pe stele şi mă doare în colţuri. şi oamenii aceia vorbeau prea mult. prea mult te iubeam
El: Nu mai scrie. Te rog, nu mai scrie. Uite, ia degetul meu și hai să desenăm împreună câteva contururi. Ea: Scrie, te rog. Ai promis că vei scrie. Uite, ia mâna mea și scrie.
vise ca niște hăitași
înainte
rotocoale de fum
prind aripi
și țipă
Ea: Închide: mâna. Castelul nu are nici o ieșire. Nici marea. Intră unul într-altul. Scrie.
there’s no god here
only a large placenta
filled with salted water and mud
limbs reaching for air
squeezing the sere nipples of love
tearing the earth as they move
slow monsters of hate
looming from shelters
praying on our fear
Comentarii aleatorii