du-te adu-mă luminează-mă
vânez ți-am spus, mă tulburi
din a dormi, visai?
nu știu,vorbesc, fumez acum
trăiesc, iubeam cândva
mi-a trecut, mă doare, sufăr
nu plânge, vino zici
ne apropiam cautându-ne
îmbrățișează-mă vibrai
am crescut..
tot ce se află în tine e plăcut tălpilor mele
între sâni ca biciul domnului meu peste
stomac plumbii de aur vor musti de plăcere
copitele albe ale zeilor ale sălbaticelor scări
când numai el cu
pasul lui îmi măsoară inima
până la inimă ne jupoaie de piele
de carnea roșie a colajelor
scrise înainte de toate refluxurile acestea
de examenul la fericirea de mâine
impur prăfărelniță criblură sâc/cum mângâi tu
cuvintele în cuștile lor negricioase
o paragină măruntă abstractă
pe care o înalți
sub forma unor simboluri asdw(mi-au scăpat
pur și simplu degetele-n taste)
caut cuvinte să le pun pe lângă mine
să nu mă simt atât de otrăvită-n propria mea carne
plouă la radio
cuvintele încearcă să nu se reverse
din baghetă țâșnesc fulgere mediatice
vă puneți cu cine nu trebuie
aleksandar
astăzi sunt un pumn de lumină
în soare
o aripă ce păsărește și
împrăștie căldura
în grădina visurilor mele
am doi copaci
care împărtășesc aceeași creangă
| copacul lumină
unde dorm vara
și uneori când mi-e somn
| copacul nimănui
pe care nu-l știu
dar spre care îmi întind creanga -
când sunt fericit.
cu crengile agățate în cer
femeie spînzurată de frumusețea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
strivește cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor
Comentarii aleatorii