să mergi prin lumina usturătoare a
unei amiezi de vară de-a lungul cheiului
pe râul murdar în care puști zglobii
ca niște guvizi în rut
traversează înot malurile cangrenate de mâluri
și ca și cum i-ai fotografia mental
să le reții bucuria virgină imprimată pe chipuri
e un soi de revelație candidă
e remanența copilăriei în arterele bolnave
de nostalgie și teama că totul s-a stins
o exfoliere abia sesizabilă a sufletului
de adevăratul miez al ființei

*
te întrebi
dacă ți-a mai rămas vreo frântură
din amintirea zilelor în care timpul însemna
o minge de 35, curtea școlii, serile cu bâza,
whist și războiul stelelor
(ce sumbru și impunător sună și azi Darth Vader)
dacă după-amiezile verzi cu Crina și Frăguța
în spatele blocului vechi de pe Cornișa Bistriței
sunt numai flashuri ale minții îmbibate de alcool
și vise fierbinți dilatate în miez de noapte

*
visezi extaziat la un oraș cu reclame albastre
un decor futurist și spectral de Blade Runner
prin care chinezi fără simțul umorului
navighează în aeroglisoarele transparente
mereu în căutarea unui android evadat din colonii
și deodată creierul îți cedează
transformat într-o tarantulă de foc
pustiindu-ți carnea și oasele
de zile întregi nemișcate din fața zeului-computer

*
treci pe sub poduri împreună cu o umbră dezamăgită
dintre pereții clădirilor răzbat abia perceptibile zumzete
încă se mai muncește orașul se înalță mai mult
mai multifuncțional și asta se simte
luciul semafoarelor și claxoanele stridente ale milioanelor
de mașini se amestecă într-o pastă sonoră insuportabilă
iar pe malul Dâmboviței copiii au lăsat urme de pași
abia vizibile în lumina slabă a felinarelor...

de undeva din noaptea ce va cădea peste oraș
răzbate un ecou de locomotivă
transportând oameni și vise înspre necunoscut