Viața mea de acum e frumoasă. Viața mea de dinainte era un iad.
Înainte eram bărbat și-mi făceam de mîncare în fiecare zi. Știi cît timp pierzi din viață ca să faci de mîncare ? Înainte mîncam numai ochiuri spărgeam ouăle în silă aveam impresia că sunt vinovat pentru moartea tuturor puilor care ar fi putut să zboare într-o zi.

Acum sunt un ren bine hrănit. De fapt pot fi orice. Pot fi sudor sub coaste am o lampă cu hidrogen. Pot locui într-un vulcan activ sau vă pot spune cine a respirat primul.

În orașul meu nu prea am prieteni. Doar cunoscuți. Prietenii mei cei mai buni locuiesc în orașul vecin. Ca sa ajungă la mine trebuie mai întîi trebuie să iasă din bulbi apoi să găsească o crăpătură în pămînt.
Mai stăm la un vin bun sau cumpăr în grabă Desperados îi mai întreb de una de alta dacă nu le e frig dacă dedesubt au podișuri sau frunze de coca. Cînd ni se încing obrajii ne aducem aminte de cum ne vindeam cartelele de la cantină să avem bani de țigări despre cum salvam oamenii de la inundații sau cum pipăiam sînii femeilor în generală.
Rîdem și nouă ne place să rîdem mult. Ne mai place să credem în oameni chiar dacă oamenii își fac aeroplane și fug cît mai departe de noi.
Nu vor înțelege niciodată că moartea e o cadă cu hidromasaj. Intri lași apa să curgă iar dincolo ieși proaspăt ca laptele de-abia muls.

Iubita mea locuiește departe. S-a născut într-o scorbură. Uneori mai primesc de la ea smochine. E felul ei de a avea grijă de mine. În restul timpului merge cu tribul ei oriunde e nevoie. Ultima dată ajuta balenele să nască. Le citea din pușkin credea că le face bine. Balenele îi sărutau mîna o numeau pe limba lor doica apelor.

Cînd mănînc un măr mi se face atît de dor de ea încît îmi vine să mototolesc pămîntul ca pe o bucată de hîrtie. Prietenii mă întreabă dacă m-am însurat eu le răspund încă nu dar știu sigur că la nunta mea o să cadă o ploaie de supernove.