într-o noapte mi-au tăiat magnolia din fața porții
era primăvară și florile nenăscute
au început să-mi bată în geam
precum fantomele ivite dintr-o amforă de baldessarini
dimineața m-am apropiat
de trunchiul retezat să-i număr cearcănele
și am văzut cum rădăcinile
copacului smuls se atașaseră de casă
îmbrățișând-o din ce în ce mai tare încât
într-o altă noapte am simțit
cum o smulge din locul ei
și merge poticnindu-se de parcă ar naște
mă visam într-un cuib aproape de inima ta
ce încălzea în ouă traslucide petale scâncind
ești singurul copac ce rodește la nouă luni
îngăimam în somn
trezirea a fost cruntă
timpul a început să se împartă
în zile pe care le arunci ca o piatră în râu
și zile cu miezul alb de pâine
din care hrănești păsările
nopțile deveniseră scoici care presară diminețile cu gânduri negre
începusem să mă sălbăticesc
urmăream doar păsările ce-mi aduceau în cioc semințe de pretutindeni
scotocind templele unde fusese ascuns lemnul meu
nu mă pot ierta încă
și nu înțeleg cum în dimineața aceea
nu am auzit scrâșnetul fierăstrăului cel lung
rechin cu două șiruri de dinți ce mușcă din etrave
într-o seară m-am așezat
pe trunchiul mutilat ca într-un sarcofag
și un zeu prieten m-a legat la ochi
spunându-mi povestea
tu vuiai înlăuntru ca marea
te-am pipăit
aveai coaja uscată precum oul din care puiul a zburat
atunci mi s-a făcut dor și mi-am îmbrățișat soarele
Comentarii
francisc -
de la "si nu inteleg" poate fi compus un poem. in sus e foarte crunt. si mi-e frica de petale cum scancesc ele..oare de ce nu se mai opresc, sa bea ele ceva?
Lentib -
Francisc, numai fetițelor le e teamă până și de petale... Spune-ne, ești fetiță, ca să știm și noi...?
bobadil -
Eu n-as fi chiar asa de drastic ca Dorin, dar incipitul mi se pare stangaci pe de o parte si bombastic pe alta... de parca ideea, buna, a poemului, nu a reusit sa iti "dicteze" si un incipit pe masura... Parerea mea e ca de aici poate iesi un poem bun, sigur doar tu hotarasti ce si cum scrii, noi ne dam doar cu parerea, sper sa nu te superi si sa nu repeti pe viitor chestii din astea de tipul "esti fetita". Asta daca esti "baietel" desigur, nu-mi dau seama... Dar orice ai fi, eu cred ca primul vers nu merge deloc, suna a inceput de proces verbal. Andu
francisc -
laurentiu, nu fi copil, inainte de a fi leu sau cămilă...