sîmbătă după paşti Lina s-a dus pe vale să mai stea şi ea de vorbă cu tac’su Drie.
ajunsă în cimitir a luat trei cărămizi spoite cu var le-a pus una peste alta şi s-a aşezat pe ele îndesîndu-şi fusta între picioare. că să vezi mă tată aşa că să vezi tată pe dincolo că nu ai mai venit şi tu pe la noi că Mărin a spurcat şapte fete mari că acum trăieşte cu Filofteia să o arză focul şi pulberea pămîntului să se pună pe ea şi nu Mărin al meu că cîr că mîr. şi la fiecare vorbă Lina mai rupea un fir de troscot – Filofteia haţ Mărin haţ tată haţ uite aşa na!

era cam negură de la norii joşi şi genunchiul drept al Linei rămas gol din nebăgare de seamă lumina ca o candelă la capul lu’ Drie. ăsta a ascultat ce a ascultat apoi s-a întors pe partea ailaltă văzîndu-şi mai departe de moartea lui. doar pămîntul a tremurat un pic de la răsucirea asta a mortului şi cîteva flori albe de liliac s-au scuturat peste mormînt. Linei i s-a năzărit că prin cer behăie mieii domnului şi scapă iarba din gură. e acum mă tată mă şi dumneata! şi a mai rupt un troscot o pălămidă. la urmă s-a ridicat şi cu poala fustei a lustruit sticla de sub care tac’su în sepia, îmbrăcat militar privea niciunde. s-a mai uitat şi ea o dată spre deal la cocoşii din tablă de pe casă, zbiciţi de norii tot mai negri apoi s-a şters cu colţul baticului la ochi. uite aşa!

în sminteala ei i s-a părut că e o zi bună de intrat în rai şi cum necum cît ai zice de trei ori sărindar s-a atîrnat cu brăcinaru’ de o creangă de dafin. numai că Dumnezeu nu avea timp de prosteala Linei era prima săptămînă după paşti şi nu se săturase de vorbit cu fiul. aşa că a dat cu Lina de pămînt şi a trimis-o acasă mai vie ca înainte.
nu peste mult timp umbla pe drum întreagă întreagă dar nu mai părea Lina aia. i se lungise gîtul pulpele se subţiaseră aşa ca la păsări cînd zboară. iar sprîncenele ehe! sprîncenele erau mai arcuite şi parcă mai negre pe faţa palidă şi prelungă. trecea Lina pe drum desculţă şi ziceai că trece Maica Precista! se uita la tine da’ parcă nu mai era uitătura ei sau poate că tu nu mai erai tu ci una dintre cele şapte grădini peste care Lina bătea cu închipuirea.

bă da’ a dracu cu scalda şi născătoarea ei de muiere că frumoasă s-a făcut ziceau ăştia, bărbaţii la bufet. ce vede mă asta şi noi nu vedem? o vedea raiul ăla pe care tu nu o să-l vezi niciodată bă Simioane la cît bei! du-te mă în Iordanul mă-ti de nărod de ce să nu îl văd am albeaţă pe ochi? mă iei pe mine cu braşoave şi cu nărodul ăla al tău de se nimeri în cimitir cînd se învineţise asta cu limba la o parte. vă uitaţi în gura lui că a făcut şcoală la Craiova.ptiu! adică cum mă a venit un înger şi s-a aşezat pe vîrful crengii şi că – ia stai cum era? – aşa că g1 adunat la g2 şi că ...momentul de răsucire şi alte parascovenii da’ cine e ăsta mă, Petrache Lupu din Maglavit?
Simioane de ce nu îți trimiți omule și tu femeia să se spînzure poate se face mai frumoasă și o cauți la punctul g? hai domn’ doctor lăsaţi... şi voi vă rîdeţi ca proştii că vă şi pricepeţi! păi bă, dafinul nu e bun nici de pus pe foc nu aţi văzut cum face fîs fîs
ce să mai vorbim de spînzurat!

cam după doi ani aşa Lina a bătut iar la poarta domnului.
s-a dus în beci și a găsit o sticlă cam de două litre cu o etichetă din aia școlărească pe care scria cu creionul chimic– verde de paris. a băut din ea jumătate și o căldură mare a luat-o pe șira spinării ca atunci cînd îi punea Lisaveta ventuze să scoată răceala din ea. a văzut şi stele da’ nu din alea verzi – să-i steie viaţa doamne lu’ Mărin precum ceasul din perete a lu’ muma! – ci nişte stele frumoase frumoase care se roteau peste nouă ceruri ziceai că e tiribomba de duminica mare. a mai luat o gură şi a îndrăznit să bată iar. acum era fierbinte fierbinte, ştii cum? eh! ce vremuri mă doamne mă! o luase Mărin în brațe întîiași oară și ea se îmbobocise toată precum crăițele sub tufan, după ploaie.

cine e? Lina doamne! şi s-a cam mirat, adică cum? au nu ştie domnul cîte line ale lu’ Mărin sînt pe lumea asta? te îndoiești de mine femeie? nu doamne! atunci mergi acasă că prea miroşi a ţuică de prună! păi dacă e aşa doamne o să mai beau, mai stăm şi noi de vorbă. şi Lina a tot băut şi a tot bătut la porţile cerului vreo patruzeci de ani. în fiecare zi cobora în beci de trei ori și tot de atîtea ori murea măsurîndu-și viața cu o litră de supușenie față de tine Doamne întru cercetarea și vindecarea neputințelor noastre pentru sfînt numele Tău.

era în ziua de Sfîntul Ilie și Dumnezeu se dădu jos din pat cam istovit. ce aleargă și sfîntul ăsta norii pe cer și se joacă de-a Edison-ul, nu se mai potolește. o clipă se gîndi să convoace Consiliul în salonul Dinastia Şase Serafica dar alungă repede ispita prea îl dureau toate oasele. ah Ilie Ilie cu norii tăi! umblă ce umblă prin cele patru colțuri ale universului dar nu avea chef să pună mîna pe nimic azi. Dumnezeu era plictisit! treabă ar fi fost, niște îngeri se cam dăduseră la pămîntence și se spurcaseră la dulce dar nu avea chef de judecată. să o lăsăm pe mîine își spuse și se felicită pentru expresia – judecata de apoi – găsită într-un moment de inspirație divină nu-i aşa?
ia mai bine să vedem ce face Lina, trase perdeaua și se uită în jos. Lina căzuse în pat cu nasul în perne, moartă de beată dar şi moartă de-a binelea acum. la cap îi cînta picup-ul – dar un hoț de vînător/ rupse trei fire de păr /și făcu d’un lăţişor/mă luă laţul de picior/de picior şi după cap/şi nu pot ca să mai scap...
hm! se întristă Dumnezeu, femeile sînt îndărătnice da’ Lina asta le întrece pe toate. oare cine a zis că dacă Adam e dracul gol Eva e drăcia dracului?